Starea de incertitudine persistă la FC Bihor
Prea puţine noutăţi pentru suporterii FC Bihor sau iubitorii de fotbal din Bihor la conferinţa de presă de ieri, de la sediul clubului orădean. Managerul general al FC Bihor, Florentin Marinescu, a dialogat cu presa, oferind amănunte despre valoarea contractelor jucătorilor, despre închirirea bazei sportive de la Paleu şi despre încercarea de stingere a litigiilor cu unii dintre foştii jucători ai echipei.
Se caută soluţii
Managerul general al clubului orădean a recunoscut că încă nu s-au stins litigiile cu unii foşti jucători ai echipei, cele mai mari probleme cauzându-le memoriile depuse de Lupaşcu şi Dianu. În cazul în care acestea nu se vor rezolva până la startul campionatului, există posibilitatea ca echipa orădeană să nu fie programată la meciuri. "Într-adevăr, sunt litigiile cu Lupaşcu şi Dianu, care ajung undeva la vreo 25.000 de euro, dar facem tot ce ne stă în puteri pentru a le rezolva şi vă asigur că nu vom avea probleme cu programarea în campionat. Pentru mine, ar fi simplu să dau vina pe vechea conducere, dar nu se poate aşa, nu vrem să păcălim pe nimeni, dar trebuie înţeles că vom rezolva problemele în măsura în care ne vor sosi banii. De la Consiliul Judeţean primim o anumită sumă, de la Consiliul Local o altă sumă, dar acestea vin în tranşe. Povestea cu Italia ne-a dat puţin peste cap, am fost siliţi să achităm toată suma dintr-odată şi nu a fost prea uşor, mai ales că era vorba de alt mod de plată. Am apelat la jucători să nu depună memorii, să înţeleagă că amiabil se poate rezolva totul, chiar vrem să-i plătim cât de repede se va putea", a afirmat Florentin Marinescu. Gânduri frumoase şi promisiuni aşişderea, dar acestea nu ţin loc de foame şi fotbaliştii s-au cam săturat de aceste tergiversări ce par să se eternizeze la clubul orădean.
Performanţă pe bani mai puţini
În altă ordine de idei, se pare că politica aplicată la clubul Liberty prinde contur şi la FC Bihor. În 2006, anul când CF Liberty a obţinut promovarea în prima ligă, cel mai mare contract era de 700 de euro, asta neîmpiedicând echipa din Salonta să joace şi să obţină o performanţă de răsunet. Conform celor afirmate de managerul general al FC Bihor, valoarea actuală a contractelor la FC Bihor este între 300 de euro şi 700 de euro, dovadă că se poate încerca îndeplinirea obiectivului şi cu sume de bani realiste în perioadă de criză. Desigur că în cazul unei promovări în prima ligă, se va pune altfel problema, contractele se vor renegocia, pentru că altul este nivelul acestora şi al primelor de joc în primul eşalon. "S-a făcut un jaf la clubul ăsta, nu se pot da atâţia bani pe contrcatele jucătorilor şi antrenorilor. Când am venit aici şi am văzut sumele de pe unele contracte, am rămas şocat, nu se pot da asemenea sume pe rezultate mediocre. Cred că se pot stabili obiective clare, chiar şi de promovare, pe sume realiste, nu să aruncăm cu banii de parcă aceştia ar fi din plin", a adăugat Florentin Marinescu.
Din nouă antrenori, rămân şase
Chiar dacă există o înţelegere parafată între clubul FC Bihor şi AS Bioland Paleu, un contract în valoare de 4000 de euro, plus TVA, reprezentanţii FC Bihor sunt nu sunt pe deplin mulţumiţi de orele afectate antrenamentelor echipei orădene, purtându-se discuţii pentru suplimentarea acestora. "Acum, putem folosi terenul de iarbă 3 ore săptămânal, dar vom solicita să-l folosim 4 ore, pe terenul II să putem să ne antrenăm 12 ore săptămânal, nu 6, ca până acum", a precizat managerul general al clubului orădean.
Aşa cum s-a anunţat deja de săptămâna trecută, Centru de Copii şi Juniori al FC Bihor va fi restructurat, din cei 9 antrenori care activau aici urmând să rămână şase. Toţi antrenorii de la juniori au susţinut un examen, iar în urma rezultatelor, trei vor fi disponibilizaţi, lista celor care vor rămâne fiind aprobată de AGA. Cei şase sunt: Ioan Naom, Dan Dobai, Gheorghe Silaghi, Călin Cheregi, Ovidiu Lazăr şi Lucian Ciocan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.