A început a XIX-a ediţie a Toamnei Orădene
A XIX-a ediţie a Toamnei Orădene a debutat, ieri, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", unde în acest sfârşit de săptămână se desfăşoară târgul internaţional de bunuri de larg consum, dar şi spectacole susţinute de artişti locali. Totul asezonat cu mici, bere, bogracs şi alte mâncăruri tradiţionale din România şi Ungaria. Tot în acest sfârşit de săptămână, în cadrul Toamnei Orădene, începe Festivalul de Teatru Scurt.
"Astăzi (n.r. - ieri) dăm startul Festivalului Toamna Orădeană 2010. Pe scena amplasată lângă Sala Sporturilor vor evolua, timp de trei zile, artişti locali", a precizat Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură Oradea, organizator al evenimentului. Totodată, acesta a menţionat că, pe parcursul celor aproape trei săptămâni, în cadrul Toamnei Orădene vor fi organizate o serie de manifestări cultural-artistice şi sportive, punctul culminant constituindu-l concertelor ce se vor desfăşura în perioada 8-10 octombrie. Atunci, pe scena ce va fi amplasată în parcarea de pe strada Independenţei vor urca trupe şi artişti renumiţi: Horia Brenciu, Andra, Direcţia 5, Laurenţiu Duţă, Elena Gheorghe, Alex. Flavius Bunoiu a mai adăugat că bugetul pentru cea de-a XIX-a ediţie a Toamnei Orădene va fi de maximum 300.000 lei, din care 200.000 lei primiţi de la bugetul local, restul fiind din venituri proprii, adică din închirieri de standuri. Tot ieri, în cadrul manifestărilor dedicate Toamnei Orădene a avut loc lansarea noului Renault Master, oferit de Auto Bara. Potrivit directorului de marketing de la Auto Bara, Ioana Onciu, noul Master, modelul de referinţă al noii game de utilitare Renault, propune trei niveluri de putere: 100, 125 şi 150 CP. Cu un consum mai mic cu 1 l/100 km faţă de versiunea precedentă, noul Master este leader de piaţă şi în ceea ce priveşte motorizările economice şi ecologice. De asemenea, costurile de întreţinere au fost reduse cu 27%. Noul Master este disponibil în peste 350 de versiuni. Prima zi a Festivalului Toamnei Orădene s-a încheiat cu un spectacol pop-rock oferit de artiştii locali Da Capo, Red Wine şi Statuar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.