Luna februarie a fost una destul de aglomerată, instanţa supremă pronunţând o serie de soluţii, fie în procedura recursului în interesul legii, fie în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, care au fost publicate în Monitorul Oficialal României.

Articolul prezent va avea ca  obiect analiza unei noi soluţii pronunţate de către instanţa supremă, în cadrul procedurii privind dezlegarea unor chestiuni de drept, în materia procedurii contravenţionale. Astfel, în Monitorul Oficial al României cu numărul 107 din 7 februarie 2017 a fost publicată Decizia cu numărul 43 din 2016, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare:

– termenul de cel mult două luni nu reprezintă termen special de prescripţie, în sensul art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

– prin data constatării contravenţiei se înţelege data întocmirii procesului-verbal de contravenţie. Respinge, în rest, sesizarea, ca inadmisibilă”.

Concluziile instanţei supreme au pus capăt unor discuţii îndelungate existente în cadrul jurisprudenţei naţionale, existând unele instanţe de judecată care apreciau că prin noţiunea de „data constatării contravenţiei” se înţelege momentul săvârşirii faptei contravenţionale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod obligatoriu, pentru instanţele de judecată naţionale, faptul că pentru faptele contravenţionale continue (de exemplu fapta de a circula pe drumurile publice fară a deţine rovinietă valabilă), unde constatarea faptei contravenţionale se face prin mijloace tehnice, momentul constatării faptei contravenţionale este identic cu momentul efectuarii verificărilor de către agentul constatator al înregistrărilor efectuate de către mijloacele tehnice cu bazele naţionale de date. Unul dintre motivele care a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa supremă este faptul că noţiunea de constatare a contravenţiei nu trebuie să fie confundată cu noţiunea de constatare a faptei, inclusiv legiuitorul folosindu-le în mod distinct în cadrul actului normativ (Ordonanţa Guvernului cu numărul 2 din 2001).

Aşadar, apărările efectuate în faţa instanţelor de judecată, prin care contravenientul solicită constatarea intervenirii prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale, pe motiv că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor a fost întocmit dincolo de termenul de două luni de la momentul efectuării înregistrărilor cu mijloacele tehnice, nu mai pot să fie primite, prin raportare la decizia instanţei supreme.