Cărţi de identitate, la domiciliu
Orădenii care nu doresc, fie din comoditate, fie pentru că au un program prea încărcat, să se deplaseze la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Oradea pentru a li se prelua imaginea în vederea eliberării cărţii de identitate pot solicita ca serviciul mobil să se deplaseze la ei.
Cei interesaţi se pot adresa telefonic secretariatului Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei, pentru a stabili de comun acord locul şi data la care funcţionarii se vor deplasa pentru preluarea documentelor şi a imaginii. Eliberarea actului de identitate se va face în termen de două zile, angajaţii obligându-se să-i aducă destinatarului la domiciliu cartea de identitate. Beneficiarii acestui serviciu vor achita, pe lângă taxa de eliberare de 7 RON şi cea de timbru de 1 RON, şi taxa specială de 150 RON. Numerele de telefon care pot fi apelate sunt: 43.28.24 sau 43.28.23.
Persoanele care din cauza bolii sau a vârstei înaintate nu se pot deplasa la sediul Direcţiei de pe strada Republicii, pot, de asemenea, solicita ca serviciul mobil să se deplaseze la domiciliul lor. În acest caz, orădenii nu vor fi obligaţi să achite taxa specială de 150 RON, urmând să achite doar 8 RON. Din acest an, s-a instituit şi o taxă de 50 RON pentru eliberarea în termen de 48 de ore a CI, iar pentru eliberarea în două ore a cărţii de identitate provizorii se percepe o taxă de 35 RON.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.