Miercuri, 12 aprilie, micuții din creşe au sărbătorit în avans Sărbătorile Pascale. Pentru copii, Paştele înseamnă venirea „iepuraşului” cu multe cadouri, mai ales dacă au fost cuminți, aducându-le ouă, iepuraşi de ciocolată şi, nu în ultimul rând, jucării.

 

Pentru a-l primi așa cum se cuvine pe epuraş, copiii se pregătesc din timp cu ouă pictate, poezioare şi cântece. Personalul din creşe s-a pregătit temeinic să ofere copiilor, cu acest prilej, o grămadă de bunătăți, făcute special pentru ei, și o serie de activități interactive. Astfel, copiii de la Creşa nr.3, împreună cu colegii lor mai mari, din grupa mijlocie, de la Grădiniţa nr.20, în cadrul unui proiect educaţional intitulat „Prietenia, un dar de preţ”, au confecţionat iepuraşi din hârtie şi au pregătit un spectacol de cântece şi poezii, la final fiind răsplătiţi pe măsură cu bunătăţi dulci.

Alți prichindei au avut parte de jocuri în aer liber, în cadrul „vânătorii de ouă” cei mici, ajutaţi de iepuraş, au căutat ouăle decorative, ascunse printre firele de iarbă, în locuri accesibile acestora, într-o mare vervă şi în susure de bucurie. De asemenea, au cântat şi au dansat alături de iepuraş. Și în acest an, personajul mult îndrăgit a avut darul de a aduce bucurie, voie bună şi zâmbete pe feţele acestora.

„Prin aceste activități, dorim să oferim copiilor o nouă experienţă, astfel în fiecare din cele 13 creșe orădene au fost organizate activităţi speciale cu ocazia Paştelui, care au avut ca scop educarea în spiritul prieteniei, al preţuirii faţă de semenii săi şi, nu în ultimul rând, învăţarea copiilor, câte puțin, din ce înseamnă cu adevărat aceasta sărbătoare religioasă”, declară organizatorii evenimentului.