Sistarea procesului de alegere a președintelui în decembrie 2024 a produs tuturor o mare surpriză, dacă nu chiar un șoc. E o situație fără precedent, nu doar în România, ci și în Europa, poate și în lume, ca alegerile prezidențiale să fie întrerupte cu trei zile înaintea turului doi. Finaliștii (un suveranist și o pro-europeană) au protestat degeaba. Au fost sesizate grave nereguli în campania suveranistului finalist. Decizia Curții Constituționale ramâne definitivă și nu există cale de atac sau posibilitate de a fi întoarsă. Alegerile prezidențiale vor fi reluate în mai 2025. Suveraniștii, sprijiniți în mod exagerat și lipsit de luciditate, de un post de televiziune, vorbesc de „președintele ales” (primul clasat pentru al doilea tur) și de „revoluție”. Prostirea și încurajarea iresponsabilă a adepților poate degenera, rebeliunea se poate amplifica. Nesupunerea de acest tip, neacceptarea deciziilor în procesul electoral, finalizat sau nu, are, din păcate, un „model” prestigios în afară. Să trecem, deși nu prea putem. Reluarea procesului electoral va fi însoțită de un persistent zgomot de fond, de o insurgență sterilă, dar deranjantă pentru reflecția publică.
Ne-am limpezit, în sfârșit, cu noile date pentru alegerile prezidențiale: 4 mai pentru primul tur și 18 mai pentru turul al doilea. Coaliția PSD-PNL-UDMR-Minorități și-a reconfirmat candidatul comun: Crin Antonescu. Pare că la PSD mai persistă unele îndoieli, din moment ce mai așteaptă rezultatul unor sondaje. Tergiversarea, oricât de vagă, nu e bună, stimulează neîncrederile pesediștilor de rând, dacă mai există umbre de îndoială la vârf. Mai multă fermitate în asumarea opțiunii ar fi una din premisele elementare ale reușitei. 
Sunt multe aspecte de discutat în pragul acestei campanii de iarnă-primăvară. Oricum, bătălia se va declanșa (s-a și declanșat) înaintea perioadei legale de campanie propriu-zisă. Dintre aspectele esențiale ale campaniei mă voi referi în mod special la două: candidații și alegătorii. Mai sunt și multe altele, decisive și ele, cum ar fi finanțarea, desfășurarea și sprijinul ocult. Ar fi bine să se discute mai mult despre profilul candidaților în raport cu cerințele Constituției. Nu putem merge înainte cu un program axat pe „apă-hrană-energie”, președintele se ocupă cu altceva.
Lista finală a candidaților nu o s-o știm până în postul Paștelui. Dar putem întrevedea câteva nume. Noutatea va fi absența de pe lista candidaților a președinților de partide PSD, PNL și UDMR. În locul lor îl avem pe Crin Antonescu. Ar fi bine dacă am putea pune alături de calitatea de bun vorbitor (nu neapărat orator, în sensul clasic) și alte calități, la fel de pregnante: diplomat, mediator, spirit de colaborare, prestigiu internațional. Le are pe toate, în procente diferite. Dacă suntem atenți, un pic mai exigenți și cârcotași, putem vedea în spatele calității de prea bun vorbitor un defect logoreic, care face să se piardă într-o masă verbală greutatea cuvântului, incisivitatea opiniei și claritatea argumentului. Vorbește un pic prea mult, turuie, mitraliază verbal – poate că e numai impresia mea greșită de ardelean. Sunt un pic sceptic când mă gândesc la cei care vorbesc mult și fac puțin. Să sperăm că nu e cazul lui Crin Antonescu. Avem, pentru contrast, cazul președintelui actual, care nici nu vorbește prea mult, nici nu a făcut prea multe. Poate că vom asista la o situație paradoxală, în raport cu Iohannis, a cuiva care și vorbește mult și face multe fapte bune. Vom vedea. 
Alături de Crin Antonescu, pe palierul pro-european, vor fi Elena Lasconi, din partea USR, și Nicușor Dan, independent, primarul Capitalei. Au câteva trăsături negative în comun: firi administrative de primari morocănoși, negativiști, orizont îngust, cu un slab dialog. Nu le văd calitățile de diplomați și mediatori, nu au disponibilități de negociatori la tranzacțiile internaționale și la politica europeană. Din punctul meu de vedere, nu au profil de președinte, nu corespund exigențelor teoretice și politice. Sunt și diferențe evidente. Nicușor Dan ar avea o șansă electorală mai bună din postura de primar al Capitalei, verificat în preferințele alegătorilor. Dar, după Traian Băsescu și Klaus Iohannis, să avem iar un primar la președinția României? Nu ne-am convins că nu e bine? Nu e un traseu recomandabil acela din administrație în diplomație. Avantajul, înșelător din start, e șansa mai mare la vot. Din același motiv nu-l văd potrivit nici pe Ilie Bolojan pentru o asemenea funcție; bineînțeles că în condițiile actuale nici nu se pune problema, dar anterior se discutase ipoteza. Ar fi mai bine ca Elena Lasconi și Nicușor Dan să-și ducă mai departe mandatele lor de primari, unde cu siguranță sunt mai buni decât în rolul de președinte de țară, mult peste posibilitățile lor. Ilie Bolojan (dacă tot veni vorba) ar fi foarte bun ca prim-ministru sau ministru al administrației într-un posibil minister care să facă reforma administrativ-teritorială, atât de necesară. Revenind la Elena Lasconi, nu cred că va mai obține performanța anterioară. Și-a arătat limitele și slăbiciunile în campania și alegerile din noiembrie-decembrie 2024. Reacțiile de după decizia Curții Constituționale de anulare a turului al doilea au fost nepotrivite. Electoratul nu va mai putea fi ridicat la același nivel emoțional, impresionat de naivitatea unui intrus căzut din lună într-un joc pentru care nu are abilități.
Deschidem capitolul suveraniștilor. E aproape sigur, după părerea mea, că nu va mai fi admisă candidatura lui Călin Georgescu. Motivele sunt acelea pentru care a fost întrerupt procesul electoral în decembrie înaintea turului doi: finanțare ocultă (deci ilegală, deci penală), campanie frauduloasă. La Diana Șoșoacă rămâne decizia inițială de neadmisibilitate a candidaturii, din motivul extremismului ideologic. Va candida George Simion, din partea AUR, cel mai reprezentativ pentru toți suveraniștii. E posibil să adune tot oful adepților lui Călin Georgescu, ceea ce l-ar propulsa în turul doi. Nu știu dacă va fi capabil să-și amelioreze discursul, astfel încât să mai adune din voturile indecișilor. E un competitor de temut.
În noul context, va fi derută printre independenți. Cele mai mare șanse le are Nicușor Dan. S-ar putea ca mare parte din useriștii de rând, nu din conducere, să se alinieze în spatele lui. Un milion de voturi ale bucureștenilor de toate orientările (care îl simpatizează pe primarul lor) l-ar avantaja. Nu știu dacă vor mai candida Cristian Diaconescu și Mircea Geoană, singurii, după părerea mea, cu profil verificat de președinte dintr-o listă probabilă de candidați, în conformitate cu misiunile ce revin postului din prevederile Constituției. Ca foști miniștri de externe, au cea mai respectabilă experiență diplomatică pe plan extern. Nu mă îndoiesc că ar fi buni mediatori și în politica internă. Dezavantajul lor e că sunt percepuți ca vechi. E oare posibilă ascensiunea altui independent surpriză?
Ar fi mult de discutat despre alegători, dar nu avem analize sociologice despre opțiunile manifestate în primul tur, cel anulat, al alegerilor prezidențiale din decembrie. Mi se par oarecum paradoxale atitudinile naționaliste și suveraniste ale diasporei, din moment ce este beneficiara deschiderilor europene ale României. În alt plan: Pesediștii de masă nu cred că vor vota în procent prea mare cu un liberal; vor merge la vot maghiarii pentru un român? – de aceea nu e foarte sigur ca va accede în turul doi Crin Antonescu. Provincialii nu cred că vor opta pentru un bucureștean – de aceea nu știm ce procent va obține Nicușor Dan. 
Principalii competitori vor fi: Crin Antonescu, Nicușor Dan și George Simion. Întrebarea e: care dintre ei va pierde calificarea în turul al doilea? 
Președintele nostru viitor va fi decis de maghiari (dacă vor fi convinși de Crin Antonescu), diaspora (va rămâne suveranistă?) și... nehotărâții care se vor hotărî în ultimul moment (pentru cine?). Între aceste categorii de votanți se va da bătălia. Care dintre ei se vor prezenta la urne în număr mai mare?
Ion Simuț