Inteligent, independent, impertinent
Debut de an școlar. Președintele Iohannis constată că „guvernul a fost luat prin surprindere” de eveniment. Exact ca și iarna care îi prinde mereu nepregătiți pe guvernanți. De fapt, la halul în care a ajuns să arate învățământul, putem spune că este vorba de două calamități cărora cei la putere le fac față foarte greu.
* Cel mai celebru ministru al Guvernului Tudose, exact!, Petre Daea, a fost surprins mâncând, pe buza unui portbagaj, șuncă din porc de Bazna. Țara e biroul lui și, bietul de el, halește pe unde apucă. * Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus colegelor sale de partid că formațiunea din care fac parte stă rău la comunicare, management educațional și proiecte de viitor. Mamă, ce partid și-a tras! O „dezertare”, ceva? * Simțindu-se dator să spună și el ceva cu prilejul noului an școlar, deputatul PSD Călin Matei, coleg de filială cu ministrul Pop de la Educație, le-a transmis elevilor următorul mesaj: „Puneți mâna pe carte, fiți cuminți și nu mai fumați în budă”. Om dintr-o bucată, parlamentarul maramureșean a recunoscut că nici lui nu i-a plăcut școala, ceea ce e cât se poate de evident după cum scrie. Mai grav e faptul că astfel de oameni conduc țara în care trăim așa cum trăim din pricina lor. * Liviu Dragnea n-a putut să ajungă anul ăsta la Țebea decât cu elicopterul. 5.000 de euro, decontați personal, pe „persoană fizică”, după cum însuși președintele Camerei a declarat. Și când te gândești că până și premierul a făcut deplasarea cu mijloace mai... pământene. E clar cine-i mai sus! * Tot la Țebea și tot președintele PSD a fost refuzat de un comerciant. Pe taraba meșterului popular scria mare: „Nu servim politicieni”. El știe de ce. Știm și noi, toți. Numa’ Dragnea a făcut pe prostu’. * După execuția lui Țuțuianu, Mihai Tifor a trecut, de la Economie, la Apărare. Să mai spună cineva că PSD nu are miniștri de calitate! Iată, sunt chiar interschimbabili. * Noul titular de la Economie, Gheorghe Șimon, e inginer de meserie. Dar și mai rău e faptul că firma lui e falimentară. „Viitor de aur...” guvernarea are. * Întrebat dacă creșterea accizei la combustibil va duce și la o creștere a prețului de vânzare, premierul Tudose a replicat că asta ar fi problema comercianților, nicidecum a sa. N-o fi a lui, poate, dar e a noastră, că, uite, benzina și motorina s-au și scumpit deja. Să vedeți căldura, la iarnă! Lor nici că le pasă. Au fost primii și cei mai importanți beneficiari ai creșterilor salariale. * Iritat că guvernul refuză să aloce bani pentru ridicarea unui monument dedicat Unirii, la Alba Iulia, deputatul liberal Florin Roman a declarat că, începând chiar de azi, va face greva foamei în fața cabinetului președintelui Camerei, Liviu Dragnea. În acest scop, protestatarul a cerut administrației Camerei să-i aprobe instalarea, pe hol, a unui cort. Dragnea n-a zis nici da, nici ba. I-a urat „Somn ușor”. * Dacă tot l-a numit pe iubițelul ministrei Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, în fruntea comisiei pentru controlul SRI a Parlamentului, Liviu Dragnea i-a și încredințat o misiune de mare importanță pentru viitorul patriei și (mai ales) al partidului. Este vorba de anchetarea modului în care Codruța Kovesi a primit cel de al doilea mandat în fruntea DNA. Manevra e simplă. Dacă pot măcar să susțină că, în 2013, numirea a fost ilegală, nu-i costă nimic să o scoată pe șefa DNA din funcție. Ceea ce își doresc atât de mult și de atâta amar de vreme. * Dacă au ieșit Fenechiu, Voiculescu, Mircea Băsescu și alții de teapa lor, nici guru Bivolaru nu mai putea rămâne în pușcărie. Cică, la auzirea veștii, multe din adeptele MISA s-au și simțit „integrate în absolut”. Cu preaviz. * Regele Cioabă și soția lui, Sighișoara, au fost mutați, pentru 24 de ore, de la palatul regal, la „beciul domnesc”. Asta din pricina unor uriașe evaziuni săvârșite în comerțul cu reziduuri metalice. Rege de tinichea, afaceri cu tinichele! * Fostul adjunct al lui Coldea, Daniel Dragomir, arestat pentru că ar fi pus umărul la spionarea șefei DNA, dă pe goarnă. Cică SRI făcea dosarele trimise la instanță de procurorii anticorupție și că, personal, Coldea era cel care ordona arestările, după criterii și interese politice. Sub rezerva faptului că omul, furios ca leul în cușcă, are toate motivele să toarne lături în stânga și-n dreapta, trebuie remarcat faptul că războiul politicienilor cu serviciile a intrat într-o nouă fază: care pe care. Atâta tot că nimeni nu pare să mai știe cine cu cine e și cine le e împotrivă. La categoria victime colaterale suntem noi, cetățenii. * Într-un discurs pe care unii s-au grăbit să îl califice drept istoric, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a dat de înțeles că, în locul Angliei, România, Bulgaria, Estonia, Lituania și Letonia ar trebui să se bucure de „o atenție specială” din partea UE. Adică noi, ăștia toți, abia dacă facem cât briții?! Nasol. Poate nici atât... Fiindcă ideea lui Juncker, privind o cât mai grabnică integrare a noastră și a bulgarilor în Schengen, a fost primită cu răceală în unele capitale occidentale. * Dacă Dragnea privește indiferent un parlamentar care face greva foamei, de ce ar trebui să ne mire că un alt (fost) pesedist, Mirel Palada, îl caftește pe senatorul USR, Mihai Goțiu, într-un studio de televiziune, la oră de vârf și de maximă audiență? Fostul purtător de cuvânt al lui Ponta i-a dat soroșistului câteva „argumente”, în plină figură, să le țină minte. La ce să te mai aștepți din partea partidului în care un deputat trage cu mitraliera?! Ca să fie cât se poate de clar că „unora le place...” caftul, Bogdan Diaconu, președintele fantomaticului PRU, l-a și revendicat pe Palada pentru el. Ba chiar l-a felicitat pentru faptele sale de „vitejie” politică. Poate n-ar fi rău dacă, în viitor, alegerile s-ar tranșa în ring. Să vină liberalii cu Moroșanu, naționaliștii cu Ghiță... Poate UDMR-ul îl angajează pe Sany Lungu. Pesediștii, după cum se vede, stau bine la „cadre” cu mâna grea. Așa măcar circul va fi asigurat, că pâinea... Ei, numa’ la pâinea noastră nu le stă lor gândul! *
Mihai Boțitu și Mișel Palmăgrea
Comentarii
Nu există nici un comentariu.