Actorul Robert Downey Jr. va deveni tată pentru a doua oară, soţia lui, Susan Levin, fiind însărcinată cu primul copil al cuplului şi urmând să nască în februarie 2012.

Robert Downey Jr. şi producătoarea de film Susan Levin sunt căsătoriţi de şase ani, iar familia lor va avea un nou membru, care se va naşte în luna februarie, a anunţat Nancy Miller, mătuşa soţiei actorului american. "E minunat că e însărcinată. Bebeluşul se va naşte în februarie. Tatăl lui Susan, fratele meu, m-a sunat acum trei săptămâni pentru a-mi da vestea cea bună. Părinţii ei sunt extrem de fericiţi", a declarat Nancy Miller pentru revista americană Star. Acesta va fi primul copil al lui Susan Levin, în vârstă de 37 de ani. În schimb, Robert Downey Jr., în vârstă de 46 de ani, are deja un fiu - Indio - din prima sa căsătorie, cu actriţa şi cântăreaţa Deborah Falconer. Robert Downey Jr., care s-a luptat în trecut cu dependenţa de droguri, a declarat într-un interviu anterior că actuala lui soţie îi asigură un mediu familial stabil şi îl face foarte fericit.