Către Consiliul Local al Municipiului Oradea (actual și viitor) - O propunere veche, repusă pe tapet
De aproape două decenii, pe baza cercetărilor de arhivă și istorie orală ale unor colegi înaintași ai anilor ’70, reluate de mine și alți colegi mai tineri: istorici și ziariști, am repus în discuția publică destinul a, doi eroi cetățeni români, asasinați în octombrie 1944, în Cetatea Oradea, de ocupantul horthyst maghiar. De reținut că odiosul asasinat avea loc cu numai trei zile înaintea eliberării Oradiei de trupele române și sovietice (12 octombrie 1944) și fără o motivație serioasă.
Trebuie amintiți cercetătorii care s-au aplecat asupra evenimentului. Primul a fost Ioan Marinescu, istoric/muzeograf la Muzeul Țării Crișuurilor (vezi Crisia, 1973 și 1974). După 1990, istoricii Mihai Drecin/ Universitatea Oradea și Mircea Dulcă/ muzeograf la Filiala Oradea a Muzeului Național Militar „Regele Ferdinand I” (Crișana, 12 X 2015, p.12), Mihai Drecin în Crișana, 9 X 2023, p. 8, ziaristul Dan Simai (Bihoreanul, 12-18 X 2020, p. 8), iar foarte recent Dr. Cristian Culiciu/ muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor (Bihoreanul, 7-13 X 2025, p. 8). Subiectul a mai apărut sub semnătura istoricilor Mihai Drecin și Mircea Dulca într-un volum omagial editat de Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 2023, p. 400-406 („In memoriam Sever Dumitrașcu”, coordonatori: Florin Sfrengeu și Florina Ciure), respectiv, în limba engleză, în Analele Academiei Oamenilor de Știință din România, Seria: Istorie-Arheologie, București, vol 15, nr. 1-2/ 2023, p. 62-67.
Această înșiruire tehnică a autorilor și publicațiilor care au informat publicul larg iubitor de istorie, am făcut-o pentru a dovedi că evenimentul invocat a trecut granița interesului local, devenind de interes național.
Mai mult, în anii 2004-2008 când am fost consilier în CL Oradea, din partea unui partid național, am ridicat problema în mai multe ședințe, inclusiv cu propuneri de omagiere a celor doi eroi prin diferite forme oficiale. Verificarea stenogramelor ședințelor CL Oradea ar confirma intervențiile venite din partea consilierilor Partidului România Mare.
Pe scurt, evenimentele din IX-X 1944, care au dus la sfârșitul tragic al celor doi eroi orădeni, au fost următoarele: În 22 septembrie 1944 începe ofensiva pentru eliberarea Oradiei, dinspre Beiuș- Băile Felix. Participă două divizii românești: 3 Munte și „Tudor Vladimirescu” și două divizii sovietice (337 și 78). Luptele au fost foarte dure constând între ofensive și contraofensive, replieri și reveniri, atât din partea trupelor germane și maghiare ce controlau Oradea cât și a celor româno-sovietice implicate în atingerea graniței de vest a României interbelice.
În această situație, la începutul lui octombrie 1944, administrația maghiară și unitățile militare germano-maghiare se retrag din Oradea. În „vidul de putere” în care ajunge Oradea era pericolul ca lumpenproletariatul local să se dedea la jafuri împotriva populației civile și instituțiilor orașului. În această situație, trei cetățeni orădeni: românul Andrei Silviu (ofițer român în rezervă, rămas în oraș pe timpul ocupației maghiare, căsătorit cu o evreică), frizerul Nicolae Rajkovici - sârb de origine și maghiarul Papp Tibor – funcționar la Primărie, organizează o gardă civilă din 40 de cetățeni, cu scopul de a asigura poza instituțiilor publice și a cetățenilor orașului. Erau înarmați, cu puști din Primul Război Mondial, găsite în subsolul Primăriei Orașului.
Revenirea administrației maghiare în oraș (2 X), în urma unei contraofensive germano-maghiare, duce la arestarea celor trei cetățeni. Aceștia sunt judecați rapid de un Tribunal Militar constituit ad-hoc, acuzați de complot armat contra statului maghiar și condamnați la moarte. Dacă la intervenția familiei medicului Papp Tibor, acestuia i se comunică pedeapsa în închisoare pe viață (ulterior fiind eliberat de trupele româno-sovietice), ceielalți doi sunt împușcați în Cetatea Oradea, în zona unde, în evul mediu, erau arse pe rug „vrăjitoarele”. Salvarea lui Papp Tibor a avut ca argument: „de ce să ne omorîm noi ungurii între noi”. În fine, acum câțiva ani muzeograful-arheolog Marian Trandafir, doctor în Istorie, chiar a descoperit locul asasinatului, recuperând din zidul Cetății câteva gloanțe trase din armele de epocă (1940-1944) folosite de plutonul de execuție maghiar.
Revin cu mai vechea propunere ca cei doi eroi orădeni să fie declarați post-mortem „Cetățeni de onoare ai Oradiei”. Deasemenea, pe frontispiciul de la intrarea principală a Primăriei să se monteze ca placă omagială care să înscrie numele și fapta lor.
Nu în ultimul rând, în Cetatea Oradea să se ridice un monument de for public în memoria acelorași, plasat vis-a-vis de statuia regelui maghiar și la dimensiunea acestuia.
Andrei Silviu și Nicolae Rajkovici, cetățeni români, locuitori ai orașului nostru, sunt legați de Oradea mult mai mult decât regele maghiar care a „descoperit” Oradea într-o vânătoare legendară (ca atâtea în epoca evului mediu timpuriu) și reînhumat în Cetate mult mai târziu, după decesul său și pentru scurt timp.
De altfel, Oradea a fost un oraș organizat în jurul și sub tutela Episcopiei romano-catolice locale și stăpânit de aceasta multă vreme, nicidecum un „oraș regal”. Asta o spun istoricii medieviști, specialiști ai epocii. Regii Ungariei căutau să fie înhumați cât mai la est, spre și în Transilvania, pe care n-au stăpânit-o niciodată, fiind în continuă confruntare cu voievozii și principii Transilvaniei care își apărau autonomia și independența. Că mulți dintre voievozii ;I principii erau nobili români deznaționalizați este o altă discuție. Cu alte cuvinte, regii maghiari căutau, prin înhumarea lor cât mai spre est, să-și „marcheze” teritoriul pe care-l doreau și nu-l puteau stăpâni. Procedau ca unele animale sălbatice care își “marchează terenul”, într-un fel anume, încercând să se amăgească că este al lor, deși era stăpânit practic de alți locatari. Controlul administrativ politic al Transilvaniei de către Francisc Iosif, împăratul Austriei și rege al Ungariei, de guvernul de la Budapesta, durează doar între 1867-1918, în timpul dualismului austro-maghiar
Lumea politică de astăzi și de mâine, într-un oraș majoritar românesc și parțial multietnic, trebuie să respecte adevărul istoric. Dacă nu-l cunosc, din semidoctism sau oportunism, să consulte specialiștii apolitici!
Dacă între 2004-2008 consilieri PD-UDMR formau majoritatea și s-au opus la parte din propunerile PRM-PSD-PNL, acum și din noiembrie a.c. încolo PNL-PSD-AUR pot să sprijine propunerile de omagiere a eroilor pomeniți mai sus. În fond, toți se consideră și fac caz de patriotismul lor sincer. În plus, au o majoritate lejeră: 17 consilieri PNL, 3 PSD, 2 AUR. Vedeți ce faceți cu ea! Vin și alte alegeri!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.