Începând de ieri, Avram Iancu are o placă comemorativă pe strada Vasile Alecsandri din Oradea. Monumentul a fost dezvelit de sculptorul Cornel Durgheu, organizator al festivităţii fiind Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu”.

 

Odată încheiate manifestările din Piaţa Unirii, participanţii s-au îndreptat spre strada Vasile Alecsandri, la intrarea în Pasajul Vulturul Negru, unde a fost dezvelită o placă comemorativă dedicată lui Avram Iancu. Acţiunea a fost organizată de Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu”, placa fiind realizată de sculptorul Cornel Durgheu. Locul ales a fost faţada clădirii de la nr. 8-10, unde, la fostul han „La Pomul Verde”, a înnoptat Avram Iancu în 8/9 februarie 1850, în drumul său spre Viena, unde dorea să susţină în faţa împăratului cauza românilor ardeleni. „Astăzi, aici, se aşează o carte de identitate, care arată unul din primele momente în care Avram Iancu a pus jos spada. El a fost avocatul ce a apărat cu spada în mână cauza românismului. Înţelegând că este nevoie să apere cu argumente avocăţeşti, a plecat la Viena cu căruţa, iar în 8-9 februarie a fost găzduit în această casă, numită atunci Hanul La Pomul Verde, unde a fost primit cu un entuziasm extraordinar de către autorităţi şi popor”, a declarat Grigore Bartoş, preşedintele Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu”din Oradea, după dezvelirea plăcii comemorative.

La rândul său, sculptorul Cornel Durgheu a povestit că a realizat sculptura în urmă cu aproximativ 35 de ani. De asemenea, el a menţionat că autorităţile ar trebui să se preocupe să amplaseze asemenea figuri în toate localităţile din Bihor.

„În această clădire a poposit în 8-9 februarie 1850 Eroul nostru naţional Avram Iancu în drumul său spre Viena. Autorităţile şi populaţia Oradiei l-au primit cu respect, simpatie şi admiraţie. „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită”. Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu”. Oradea 24 iunie 2015. Sculptor C.T. Durgheu”, se poate citi pe placa dezvelită ieri. După dezvelire, placa comemorativă a fost sfinţită de preoţii din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Garnizoana Oradea. Programul a mai cuprins un moment artistic susţinut de un grup de elevi de la Şcoala Avram Iancu din Oradea. Festivităţile s-au încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare, pe Marşul lui Iancu.

 

Avram Iancu la Oradea în drum spre Viena

Corespondență publicată de „Katone” (pseudonimul lui Alexandru Roman, membru al Academiei Române), în Gazeta Transilvaniei nr. 11, pag.43, din 9 februarie 1850.

"Luni trecu pe aici d. (Ioan) Maiorescu către Viena. În scurta sa petrecere spuse că bravul duce muntean Iancu încă va veni pe seară. Faima se lăți ca fulgerul, peste o oră cetatea era plină. Despre încordata așteptare numai acela poate avea idee care fu de față la descoperirea simțirilor făcute la vederea Iancului. În acea zi nu veni, însă poporul nu credea. Românii doreau din inimă să-l vază pe iubitul frate: nici maghiarii mai puțin, numai unii neînsemnați cu numărul voiau să-l vază din curiozitate, ca pe un om renumit. În asta și următoarea zi nu se vorbea de altceva decât de Iancu, tot insul după ale sale închipuiri; vezi bine că mare parte cugeta de ceva om peste fire, extraordinar, ca cum li se înfățișează lor în fabule eroii vechimei. Miercuri la amiază-zi era plină cetatea că Iancu a sosit, precum într-adevăr și sosise însoțit de confratele său de arme d. Simion Balint și tânărul Maior. După prânz voi d. Balint să li se vizeze pasualele, dar căpitanul primariu al cetății văzând pe un pașaport numele Iancu, zice că nu-l vizează până nu-l vede în persoană, parte că tare dorește, parte în urmarea ordinăciunilor mai înalte; și așa s-a înfățișat. În răstimpul ce veni la casa cetății, poporul se adunase ca prin farmec și până ce schimbară câteva vorbe cu dregătorii și oaspeții ce intrau necurmat, când ieși din casa cetății numărul poporului era înzecit. Unul atuncea zicea: „Az a havasi kiraly” (Acela este craiul munților). Alții ziceau: „nu, ci ăl cu mustețe mari”, adică d. Balint. Văzându-l că intra în ospătărie „La pomul verde”, curse mulțimea și curtenirile nu se mai curmară până seara către 9 ore. D. Iancu i-a cuprins bucuros și prietenește, ce foarte bine părea, mai vârtos cănd le zicea că vine între ei ca amic și le recomandă ca să trăiască cu românii în frățietate. Joi dimineața, până la 10 ore ce plecară acei doi bărbați de renume, poporul venea cu turma, încât Iancu era silit a ieși afară să li se arate; când se depărta, oamenii tot căutau înapoi ca să-l mai vază și-l binecuvântau.Cu câtă mânie erau maghiarii sub răscoala Iancului, cu atât îl adora acum mai mult. Simpatia născută din vederea-i personală întărește iubirea lor (…).

La suirea în car, d. Iancu și Balint abia putură străbate prin poporul coadunat, care la plecarea-i intona un „Eljen” ( trăiască ) răsunătoriu. Până astăzi (1850) se vorbește în publicul nostru de acei bărbati români transilvăneni, care trecură pe la noi. Maghiarii află că Iancu are purtare prea plăcută („igen nyajas”)."