Recent, la Brașov a avut loc Campionatul Național de Ashihara Karate - proba de Kumite. Printre cei 80 de sportivi proveniți de la 15 cluburi, s-au numărat și beiușenii Teofil Herghelegiu și Cătălin-Andrei Brie, elevii lui sensei Ghiță Toderici, cucerind două medalii de aur, primul, la juniori, iar cel de-al doilea, la seniori.

 

Cei doi campioni naționali au declarat că pregătirea asiduă de la antrenamente le-a facilitat urcarea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Teofil Herghelegiu, multiplu campion național Ashihara Karate de juniori, de data aceasta la categoria „minus 18 ani”, a anunțat că se va retrage din activitatea sportivă timp de un an, dorind să se pregătească pentru examenul de bacalaureat. Cătălin-Andrei Brie, noul campion național de seniori al categoriei „plus 85 de kilograme”, a declarat, surprinzător, că prima luptă a fost cea mai dificilă, până s-a acomodat cu competiția, în timp ce în finală s-a impus înainte de limită, datorită pregătirii superioare. Sensei Gheorghe Toderici a mulțumit Clubului Sportiv BIHORUL Beiuș, care a sprijinit financiar delegația deplasată la Brașov, chiar dacă aceasta a reprezentat TGC Buntești. Cât privește programul din lunile următoare, ultimul campionat național de până la vacanța competițională fiind cel al juniorilor, din perioada 4-5 iunie, după care vor avea loc, tot în iunie, examenul de grad, cu participarea lui sensei Nicu Dascălu și obișnuitul cantonament la mare.