„Minifotbaliștii” din Marghita, locul trei la faza națională
Campioana județului nostru la minifotbal, ciclul primar, a încheiat pe podium faza naţională din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Echipa Colegiului Național „Octavian Goga” Marghita, pregătită de prof. Marius Turc, a încheiat turneul de la Roman pe locul 3.
La acest turneu final, găzduit în perioada 7-10 mai, au participat cele mai bune opt echipe din țară, câștigătoarele zonelor interjudețene, și anume: București, Cluj, Neamț, Galați, Turnu Severin, Alexandria, Tîrgoviște și campioana județului nostru. Echipele au fost repartizate în două grupe prin tragere la sorți, jucându-se în sistem 5+1, fiecare cu fiecare, iar primele două din grupă jucând încrucișat în semifinale. Bihorenii au jucat în grupa B, reușind să învingă Târgoviște cu 3-0, Neamț cu 1-0, remizând, 0-0, în compania echipei din Galați. În semifinală au întâlnit echipa din Cluj, iar după timpul regulamentar scorul a fost egal, 0-0, însă clujenii au învins în urma loviturilor de pedeapsă cu 2-1. În finala mică, jucată în compania celor din Turnu Severin, a fost rândul bihorenilor să câștige la loviturile de departajare, 2-1, după ce în timpul regulamentar scorul a fost egal, 0-0. Cîștigătoarea turneului a fost echipa din Cluj care a învins cu 4-3, după lovituri de departajare Galațiul.
Cel mai bun portar al turneului a fost desemnat bihoreanul Cătălin Har, care a și apărat în finala mică 4 lovituri de pedeapsă. De altfel trebuie remarcat că echipa pregătită de prof. Marius Turc, originar din Ștei, nu a primit gol în timpul regulamentar, decât doar din lovituri de pedeapsă. Prof. Marius Turc, antrenorul CN „Octavian Goga” Marghita” a avut la dispoziție următorul lot: Cătălin Har (clasa a IV-a B), Luca Turc (III-B), Dragoș Șandor (III-C), Mihnea Maghiar (III-C), Luca Cătălin Gal (IV-C), Bogdan Buboi (IV-D), Daniel Duma (IV-A), Cristian Bozga (IV-C), Edi Marina (III-C), Raul Jarca (IV-D), care au fost încurajați pe timpul meciurilor de câțiva părinți, prezenți pe meleagurile nemțene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.