Calculatoarele vor goli buzunarele părinţilor
Potrivit proiectului de Lege emis de MEdC, din anul şcolar 2004-2005, elevii şi studenţii de până la 26 de ani, care provin din familii defavorizate, cu un venit brut lunar pe membru de familie sub 1.500.000, beneficiază de un sprijin financiar de 200 de euro, pentru achiziţionarea unui calculator nou.
În judeţul Bihor, ca de altfel în toată ţara, data limită de depunere a cererilor a expirat pe 1 septembrie. Până în prezent, au fost înregistrate la Inspectoratul Şcolar Judeţean aproximativ 5.200 de cereri, însă procesul de centralizare continuă până pe data de 14 septembrie, termen limită pentru directorii unităţilor de învăţământ care trebuie să trimită datele privind copiii care ar putea beneficia de această subvenţie. O dată centralizate, acestea vor fi trimise la minister până pe data de 20 septembrie, urmând ca pe 25 septembrie fiecare inspectorat şcolar să primească lista cu dosarele eligibile. Lista beneficiarilor va fi cunoscută în 1 octombrie. Persoanele care nu se regăsesc pe listă şi care consideră că au fost nedreptăţite pot depune contestaţii. "Beneficiarii vor primi acest ajutor în formă de cupoane, iar clasificarea se va face în ordinea descrescătoare a veniturilor. Cu acestea se vor prezenta la magazin în timp de o lună pentru achiziţionarea calculatorului", ne-a declarat Bela Soki, inspector general adjunct în cadrul ISJ.
Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269, privind aceste achiziţii, menţionează că un calculator trebuie să aibă procesor de 1,6 GHz, 128 MB RAM şi 40 GB hard-disk. Însă un asemenea calculator depăşeşte cu mult suma de 200 de euro, astfel că părinţii vor trebui să mai scoată din buzunar încă pe atât pentru a se încadra în aceste norme metodologice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.