Start în "Cupa Iris" la tenis de câmp
Baza sportivă "Iris" va găzdui, timp de trei zile, ediţia a doua a "Cupei Iris" la tenis de câmp, competiţie care se va desfăşura pe trei categorii de vârstă: 10, 12, 14 ani, fete şi băieţi. Turneul şteian este de categoria a IV-a, fiind organizat de Federaţia Română de Tenis, având premii în valoare de 20 milioane lei. Se preconizează o participare numeroasă, fiind aşteptaţi sportivi din Cluj-Napoca, Arad, Hunedoara, Oradea, Beiuş şi Ştei. Manifestarea, care se va desfăşura în intervalul 30 iulie-1 august, nu ar fi putut avea loc fără un sprijin consistent din partea European Drinks, European Food şi a Consiliului Local Ştei, dar şi a unor oameni de suflet, cu familiile lor, mă refer aici la Cristian Bulzan şi Iulian Balaj. Arbitrul principal al competiţiei va fi Ioan Mărginean (Cluj-Napoca), iar sufletul manifestării va fi, ca de obicei, Călin Bara, preşedintele CS Iris Ştei, ajutat consistent de directorul CS Voinţa Oradea, Mircea Drăgoi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.