Mafia din Primărie e galbenă de furie
Dacă au crezut că o să le meargă şi cu Bolojan cum le-a mers cu ceilalţi 12 prefecţi care au făcut degeaba umbră pământului până acum, mafioţii din executivul şi legislativul local s-au înşelat amarnic: prefectului de Bihor chiar îi pasă cum sunt cheltuiţi banii publici şi nu este dispus la nici un compromis pentru a închide ochii la fărădelegile cuiva, fie el şi coleg de Coaliţie.
Furia celor care se simt cu musca pe căciulă e cu atât mai mare cu cât, în timp ce prefectul Bolojan câştigă notorietate datorită realizărilor profesionale de excepţie, ceilalţi se afundă în mocirla anonimatului, din care nici măcar periodicul lor plătit cu banii noştri nu-i va putea scoate. Prinse cu ocaua mică şi cointeresul mare, câteva acte normative mânărite de cozile de topor din Primărie şi strecurate pe sub nasul aleşilor locali au fost contestate în instanţă de prefectul de Bihor, care însă putea să meargă mai departe şi să-i dea pe iniţiatorii lor pe mâna procurorilor antimafia, pentru că în spatele unora dintre hotărârile de consiliu local atacate de prefect se ascund adevărate interese mafiote, satisfăcute cu comisioane şi şpăgi de zeci şi sute de mii de euro.
Zădărnicite pentru prima data în ultimii ani în demersul lor pus pe căpătuială, lichelele din Primărie şi-au reactivat reţelele ofensive, intrate în conservare de pe vremea "Banditului de Bihor", acea tragicomedie publicistică în câteva acte, în urma căreia prefectul Florian Serac a fost demis pentru închipuite fapte de corupţie pe care nu le-a comis niciodată. Dar a comis imprudenţa de a nu exclude o candidatură la Primăria Oradiei, riscând să dea peste cap socotelile celor care s-au înstăpânit peste oraş ca peste propria feudă.
Tocmai de aceea, dejecţiile turnate ieri de ziarul "Ziua" în capul lui Bolojan nu trebuie să mire pe nimeni. Prefectul a deschis în cunoştinţă de cauză "cutia Pandorei", ştiind de la început la ce se expune. Dar, între a-i fi bătut obrazul de către propriii alegători şi a fi pus la stâlpul infamiei de către unii "colegi" de Alianţă, Bolojan pare că preferă ultima variantă. Fie şi numai pentru a dovedi că, aşa cum nu există pădure fără uscături, nu este nici alianţă politică fără corupţie, dar, cel puţin în cazul Bihorului, uscăturile corupte nu sunt liberalii...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.