În Şanţul Cetăţii din Oradea, A început "parada" Circului Columbia
Aflat într-un turneu prin ţară, Circul Internaţional Columbia a poposit şi la Oradea, în Şanţul Cetăţii. Dresuri de cai, aligatori, ponei, lame, cămile, echilibristică, jonglerie, trapez şi comedie - sunt doar câteva din ingredientele spectacolului oferit în premieră de circul Columbia. Pe lângă acestea acrobaţiile inedite şi periculoase şi, nu în ultimul rând, umorul clovnilor sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru locuitorii urbei de pe Crişul Repede.
Circul Columbia a fost înfiinţat în urmă cu peste 1.000 de ani, dar cu timpul a devenit un circ multinaţional cu artişti din Bucureşti, Londra, Paris, Budapesta, New York, România. Circul susţine spectacole prin întreaga Europă şi a fost de nenumărate ori şi în România, unde a avut, de fiecare dată, un succes răsunător. Până acum, trupa de la "Circus Columbia" a fost în turneu în peste 10.000 de oraşe, având la activ 30 de ani de spectacol. Organizatorii speră ca orădenii să vină cu mic, cu mare la circ, asigurând că nu-i vor dezamăgi şi promiţând un program spectaculos, de două ore, în care iubitorii de animale vor putea vedea dresuri deosebite de maimuţe, aligatori, cămile, ponei, cai superbi şi lame, peste 53 de animale urmând să evolueze sub cupola circului Columbia. De asemenea, participanţii la spectacol se vor putea amuza cu clovnul acrobat, de multiplele lui talente. "Circul Columbia are sarea şi piperul pe care ar trebui să le aibă orice circ care se respectă, de la numere de comedie, dresură de animale şi până la numere care te ţin în tensiune, din cauza gradului ridicat de dificultate. Majoritatea numerelor executate la înălţime sunt susţinute fără ca artiştii să fie asiguraţi de vreo coardă", ne spune Gheorghe Chirilă, consilier circ.
Circul Internaţional Columbia, instalat în Şanţul Cetăţii, va susţine spectacole până pe 29 octombrie, pasionaţii de astfel de evenimente urmând să vizioneze o reprezentaţie 100% europeană, susţinută de artişti din ţările Schengen. Reprezentaţiile încep de azi, de la ora 18.00, urmând ca acestea să se desfăşoare zilnic, cu începere de la ora 18.00, iar sâmbăta şi duminica, de la orele 15.00 şi 18.00. Preţul unui bilet variază între 10 RON şi 15 RON.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.