Consolidarea capitalului autohton şi a clasei antreprenoriale româneşti constituie veritabile motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială. Orice ţară ia măsuri protecţioniste pentru capitalul autohton pentru a-l stimula şi încuraja.

 

Din păcate, toate guvernele de după ’89 au discriminat firmele şi capitalul românesc, cu unele excepţii pentru „firmele casei”, care au fost favorizate contra şpagă. Ori a stimula sau favoriza selectiv nu este deloc corect şi nici legal. Măsurile protective trebuie să fie acordate, în egală măsură tuturor firmelor care, la un moment dat, se găsesc în dificultate. Fiindcă nu s-au luat asemenea măsuri protective s-a pus pe butuci întreaga industrie prelucrătoare, România ajungând o piaţă de desfacere pentru cei aleşi. Nimeni nu s-a întrebat ce lăsăm generaţiilor viitoare dacă vindem totul cu nesăbuinţă. Antreprenorii români au fost nevoiţi să navigheze în adevărate „nisipuri mişcătoare”, în condiţii de stres şi într-un mediu dominat de incertitudine, de schimbări repetate în legislaţia fiscală şi a muncii care, nu numai că nu a încurajat antreprenorul român, ci l-a descurajat băgându-l tot mai adânc în ceaţă şi dezorientându-l. Birocraţia a crescut mereu fiind un obstacol puternic în faţa unei dezvoltări fireşti şi a bunului mers al activităţii economice şi sociale, exemplul cel mai recent constituindu-l acel chestionar 088, care are efecte grave în economia licită, dar, în schimb, nu-i afectează pe cei care lucrează la negru, ignorând regulile unei afaceri corecte. ANAF-ul, dintr-un regulator al mediului de afaceri s-a transformat într-o sperietoare de temut, armata sa de inspectori depăşind deseori limitele legii, prin abuzurile făcute. Fiind mai catolici decât Papa, guvernanţii noştri, din exces de zel, găsesc reguli suplimentare, cerând mai mult decât este nevoie în UE, atunci când trebuie transpusă în practica românească politica europeană făcând presiune pe antreprenorii români. În acelaşi timp, Justiţia descoperă şi instrumentează cu preponderenţă corupţii şi infractorii români şi intervine doar atunci când nu se mai poate urmări bonus, ci numai persoana care între timp a reuşit să-şi ascundă „agoniseala” obţinută pe căi ilicite.

Şi totuşi, în aceste condiţii neprielnice, antreprenorii români încearcă, nu numai să supravieţuiască, ci chiar să şi performeze. Astfel, deşi firmele româneşti deţin doar 33% din cifra de afaceri la nivelul ţării ele au reportat un sold al profitului net de 55 miliarde lei, de 25 de ori mai mare decât soldul profitului net raportat de companiile străine, care deţin 66% din cifra de afaceri a României, ceea ce înseamnă că profitul firmelor româneşti rămâne în ţară, în timp ce firmele străine îl externalizează în cea mai mare parte, noi rămânând cu impozitele şi taxele, iar străinii cu profiturile (perioada 2008-2014). Aceasta se întâmplă deoarece, din cele cca. 39.000 de firme cu capital străin din România, doar 100 au centrele de decizie în ţară, restul avându-le în străinătate. Concluzia care se poate desprinde de aici este că firmele româneşti sunt mai bune platnice şi mai ataşate intereselor naţionale, comparativ cu cele străine care vin, fac bani mulţi şi pleacă acasă cu toţi banii câştigaţi în România, înregistrând o îngrijorătoare rată a evaziunii fiscale.

De aceea se impune ca firmele româneşti să fie susţinute şi ajutate fiscal, prin reglementări guvernamentale pe perioade limitate de timp, în mod nediscriminatoriu, adică a nu favoriza numai pe unele, ci în mod egal, pe toate care, la un moment dat se pot afla în dificultate. În primul rând trebuie sprijinită activitatea novatoare a firmelor româneşti şi susţinută introducerea pe piaţa internă şi externă a produselor româneşti, precum şi recâştigarea încrederii în brandurile (mărcile) româneşti, care trebuie să devină prioritatea numărul unu, mai ales în domeniul agriculturii, domeniu care ne-ar putea scoate din necaz, dacă ar fi susţinut în mod constant şi solid de către cei care conduc destinele ţării şi ale agriculturii, în mod special. Nu putem, însă, concura cu producătorii agricoli din Occident, atâta timp cât costurile lor de producţie sunt mult mai mici, ca urmare a susţinerii lor de către guvernele respective, prin acordarea unor subvenţii, la care fermierii români nu îndrăznesc să viseze şi, deşi sunt foarte mici, acestea ajung la fermierii români cu mari întârzieri. Fără bani, oricâtă pasiune, experienţă, competenţă şi spirit inovativ ar exista la producătorii români nu se poate face performanţă în agricultură, acesta fiind unul din motivele pentru care tinerii români au rezerve în a-şi încropi ferme în domeniul agricol.

Ne ridicăm pălăria şi ne înclinăm în faţa antreprenorilor români, care au reuşit să supravieţuiască sau chiar să facă performanţă, într-un mediu economic şi politic ostil şi îi îndemnăm pe tinerii români să nu se lase doborâţi de viaţă, să nu se lase învinşi, dar pentru aceasta au nevoie, pe lângă voinţă şi curaj şi de un pic de ajutor din partea statului român. Tinerii români, care se plâng că nu-şi găsesc de lucru trebuie să-şi ia soarta în propriile mâini şi să se apuce de treabă, căci lipsa de preocupări şi de activitate duce spre vicii, uneori chiar la un deznodământ fatal. Nicio muncă nu este înjositoare. Numai lenea şi nemunca sunt înjositoare. Nu poţi fugi toată viaţa de muncă, nu poţi să parazitezi, să te ascunzi, să te izolezi de lume, de oameni lăsându-te să fii compătimit. Trebuie să participi la lupta cu viaţa, pentru că, în cele din urmă, vei învinge. Fiecare om trebuie să-şi construiască viaţa cu propriile mâini, ori aceasta înseamnă munca. Numai muncind poţi să-ţi câştigi existenţa şi un rol respectabil în societate, aşa cum au procedat părinţii şi bunicii noştri, care nu s-au lăsat doborâţi de viaţă. Tinerii care au plecat să lucreze ca robi pe moşiile străinilor trebuie să se reîntoarcă în ţară şi să-şi înfiinţeze ferme agricole, pentru a nu lăsa să se degradeze milioane de hectare de teren arabil rămas în paragină odată cu desfiinţarea fără noimă (sens) şi fără discernământ a CAP-urilor, în loc să fie transformate în societăţi pe acţiuni, în care foştii proprietari să devină acţionari. Ei nu trebuie să mai admită ca străinii să acapareze pământul românesc, ca atunci când se vor întoarce din robia străină să devină robi în propria lor ţară şi tot la străini. Dacă aţi reuşit să acumulaţi un mic capital, veniţi şi investiţi-l în pământul românesc, încropind, la început ferme mai mici care, prin muncă, pasiune, competenţă şi spirit inovativ se vor putea ulterior dezvolta, luându-vă la trântă chiar cu statul, dacă acesta va dovedi nepăsare şi lipsă de răspundere pentru soarta agriculturii româneşti, în special şi a antreprenorilor şi capitalului autohton, în general. Este cazul să conştientizăm că pentru a încuraja producţia autohtonă trebuie să consumăm produse româneşti, care conţin un număr mai mic de E-uri şi nu ne otrăvesc în măsura în care o fac unele produse agro-alimentare din import, aduse mai mult sau mai puţin legal, la preţuri tentante pentru săracul consumator român. Nu tot ce se aduce din import mai ieftin este şi bun! Atenţie, deci, mai ales la produsele agro-alimentare din import şi în mod deosebit la legume şi fructe. Guvernul român nu găseşte pârghii, prin care să se stăvilească avalanşa de „otravă” din import, iar organele vamale şi fitosanitare din vămi se fac că nu văd, orbirea acestora fiind încurajată de către importatori, prin metodele arhicunoscute. Să importaţi masiv produse care se produc în ţară, în timp ce producătorii agricoli români sunt puşi în situaţia de a arunca la gunoi cantităţi uriaşe de legume şi fructe este nu numai o neghiobie, ci şi o crimă împotriva propriului popor, pe care îl otrăveşti cu bună ştiinţă, fără să te gândeşti cât costă statul român morbiditatea (starea bolnăvicioasă) fără precedent, în care au ajuns cetăţenii României! Halal guvernanţi! Nişte neputincioşi şi plângâreţi, subordonaţi total unor interese străine, adică nişte obedienţi, nişte slugi. La ce mai avem nevoie de guvern?!!