Spre deosebire de rundele precedente, meciurile din ultima etapă a Diviziei D sunt programate într-o singură zi. Mai exact, sâmbătă, de la ora 09.00, juniorii, şi de la ora 11.00, seniorii. "Măsura a fost luată în urma solicitării Federaţiei Române de Fotbal de a trimite clasamentul final cât mai repede cu putinţă", a justificat decizia Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor. Partidele prevăzute în ultima rundă sunt Izvorul Cociuba Mare - Tricolorul Alparea, Crişana Tinca - Victoria Avram Iancu, Biharea Vaşcău - Minerul Ştei, Stăruinţa Săcueni - Crişul Aleşd, Romtrans-Granitul Nucet - Frontiera Oradea, Vulturul Dobreşti - FC Bihor-Tileagd, Oţelul Ştei - Bihoreana Marghita şi Luceafărul Oradea - Locadin Ţeţchea.