Locul unde te-ai născut şi ai crescut, unde ţi-ai petrecut „amintirile din copilărie", anii tinereţii sau chiar toată viaţa este locul cel mai frumos şi iubit din lume. Este liantul aducerilor aminte că porţi un nume şi un prenume, că eşti legat de un loc de naştere pe care trebuie să-l cinsteşti prin fapte, demnitate, muncă şi onoare, astfel încât cetăţenii satului să spună la o întâlnire în grup „este de la noi din sat", „este un băiat harnic", „este de-al nostru". Ne sunt dragi aceste cuvinte şi nu avem dreptul să le uităm. De aceea, luni, 15 august, consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Tria, împreună cu preotul paroh Simion Goga, vă invită să luaţi parte la întâlnirea cu fiii satului, eveniment ce va debuta cu Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.30, fiind urmată de slujba de Te Deum, de la ora 16.00, după care toţi cei prezenţi vor lua parte la masa care se va servi la şcoala din sat. Manifestarea se va desfăşura având următorul motto: „Cunoaşte-ţi şi iubeşte-ţi locul natal, iar la vremea Ta adaugă-i ceva la înflorire!"