Rezultatele alegerilor şi evoluţiile ulterioare au configurat o situaţie politică fără precedent, în care Puterea este, practic, împărţită între partide, iar deciziile majore se iau într-un triunghi Parlament-Preşedinţie-Guvern în care echilibrul este mult mai fragil decît în guvernările anterioare. Deşi a câştigat bătălia pentru Cotroceni şi a format Guvernul, Alianţa D.A. nu deţine, însă, cheile guvernării, PSD păstrând câteva atuuri, graţie echilibrului din Parlament, coroborat cu comportamentul imprevizibil al PUR. În timp ce la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu şi-a instalat echipa, PSD deţine şefia Camerei Deputaţilor şi Senatului. În Parlament, D.A. - cu UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale - poate avea majoritate împreună cu PUR, formaţiune care nu a dorit, însă, un protocol de colaborare. Guvernul a fost format tot cu partidul lui Dan Voiculescu. Şi în teritoriu - consecinţă a alegerilor locale - puterea este împărţită, atât în ceea ce priveşte consiliile judeţene, cât şi primăriile. În privinţa conducerii prefecturilor, ele s-au împărţit între partidele care fac Guvernul, mai puţin PUR. Între cei trei centri de putere - Parlament, Preşedinţie, Guvern -există raporturi de interdependenţă. Fiecare dintre aceste instituţii are drept de a lua decizii importante, dar multe dintre ele depind de celelalte. Ce decizii poate lua şeful statului? Preşedintele nominalizează un premier, pe care, însă, nu îl poate revoca. De asemenea, el poate dizolva Parlamentul, ceea ce duce automat la alegeri anticipate. Decizia de dizolvare nu poate veni, însă, decât după ce majoritatea din legislativ respinge consecutiv două noi formule de guvernare. Potrivit Constituţiei, este necesară şi consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, fără ca aceştia să poată influenţa deciziile. Traian Băsescu a afirmat că vede în anticipate o soluţie de criză, însă aceasta nu pare - cel puţin acum - pe placul PSD, UDMR sau PUR. Practic, alegerile anticipate nu pot fi provocate decât dacă premierul este de acord şi, mai dificil, dacă se formează o majoritate parlamentară care să dorească acest lucru. Şeful statului poate numi persoane în funcţii-cheie, cum ar fi şefia serviciilor secrete. La Serviciul de Informaţii Externe, directorul este numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea preşedintelui. La Serviciul Român de Informaţii, însă, numirea se face în plenul reunit al celor două Camere, la propunerea şefului statului. Mai mult, şi eliberarea directorului SRI din funcţie se face tot de Parlament. Un preşedinte cu veleităţi de premier Un drept al preşedintelui este şi acela de a numi ambasadori şi alţi reprezentanţi diplomatici, la propunerea ministrului Afacerilor Externe. Candidaţii la posturile de ambasadori sunt audiaţi de Comisiile parlamentare de politică externă, dar avizul este doar consultativ. De asemenea, preşedintele ţării este comandantul suprem al Armatei şi acordă grade de mareşal, general, amiral. De asemenea, semnează decrete de trecere în rezervă - în Armată, servicii secrete, celelalte instituţii care au în componenţă militari. Şeful statului este şi preşedinte al CSAT, cu atribuţii în domeniul militar şi de securitate. De aici, el poate influenţa strategiile privind activitatea ministerelor şi celorlalte instituţii care fac parte din Consiliu, ceea ce Traian Băsescu a şi început să facă. Şeful statului poate prezida şedinţele de Guvern sau ale Consiliului Superior al Magistraturii. În ceea ce priveşte Justiţia, el numeşte prin decret procurorii şi judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. El semnează, de asemenea, decretele de numire a şefului PNA şi a procurorului general. Un alt drept este acela de numire a trei dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale - care au mandat de 9 ani. Şeful statului, care promulgă legile, poate interveni în proces, în cazul în care nu este de acord cu o lege care a trecut deja de Parlament. Astfel, el poate cere, o singură dată, reexaminarea legii respective. Dacă o primeşte înapoi în aceeaşi formă, este obligat să o promulge. Parlamentul deţine puteri fundamentale Legislativul este cel care poate decide punerea sub acuzare a preşedintelui pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, timp în care acesta este suspendat de drept. Tot potrivit Constituţiei, majoritatea senatorilor şi deputaţilor pot decide suspendarea din funcţie a preşedintelui, în cazul săvârşirii unor "fapte grave" prin care se încalcă prevederile Constituţiei. Propunerea de suspendare poate fi făcută de o treime din numărul parlamentarilor. Dacă trece de plen, în 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea şefului statului. Preşedinţii celor două Camere se pot adresa Curţii Constituţionale pentru a soluţiona conflictele juridice de natură constituţională între autorităţile publice şi pentru ca această instanţă să se pronunţe asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului. În timp ce la Senat nu există reglementări, la Cameră regulamentul spune că membrii Biroului Permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, la cererea motivată a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare., urmată de vot secret în plen. Tot Parlamentul este cel care audiază mesajul preşedintelui referitor la principalele probleme politice ale naţiunii şi examinează rapoartele CSAT, organism care este prezidat de şeful statului. O putere mai puternică decât celelalte două Rolul Parlamentului este marcant şi în următoarele situaţii: la numirea directorilor serviciilor de informaţii, propuşi de preşedinte şi cu ocazia exercitării controlului asupra activităţii acestor servicii, prin intermediul comisiilor parlamentare, respectiv Comisiile de control al SRI, al SIE şi Comisiile de apărare. De asemenea, legislativul ratifică tratatele internaţionale încheiate de preşedinte şi negociate de guvern. În relaţia cu Guvernul, rolul forului legislativ este decisiv, întrucât acesta acordă încredere Executivului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Tot Camerele reunite sunt cele care aprobă şi remanierea guvernului, dacă aceasta schimbă structura sau compoziţia politică a guvernului. În Parlament sunt dezbătute rapoartele şi declaraţiile premierului referitoare la politica Guvernului. Atât preşedintele ţării, cât şi Parlamentul pot să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvîrşite în exerciţiul funcţiei, în aceste cazuri competenţa de judecată aparţiând ÎCCJ. De asemenea, Legislativul numeşte şi revocă componenţa Curţii de Conturi, ai cărei membri sunt aleşi pentru un mandat de 9 ani, numeşte 6 dintre cei 9 judecători ai Curţii Constuţionale pentru un mandat de 9 ani. Senatul validează 14 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, care au mandat de 6 ani. CSM garantează independenţa justiţiei şi are 19 membri. Maşina de vot În plus, prin legile de organizare şi funcţionare, o serie de instituţii a cărei conducere este aleasă de Parlament depun rapoarte anuale la forul legislativ, cum ar fi BNR, Consiliul CSA, SRR, SRTv, Rompres, CNA, CNSAS, Consiliul Concurenţei, Avocatul poporului, SRI, CNVM, Consiliul legislativ. În cazul respingerii unui raport, la unele dintre aceste instituţii se declanşează schimbarea conducerii acestora, cum a fost cazul SRR şi SRTv. Un sfert din numărul deputaţilor şi senatorilor pot iniţia revizuirea Constituţiei, prerogativ care revine şi preşedintelui ţării, la propunerea Guvernului. În cazul unui astfel de proces, Parlamentul adoptă proiectul de revizuire cu o majoritate de două treimi din numărul fiecărei Camere. În cadrul dezbaterii parlamentare, legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, cele ordinare cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Din domeniul legilor organice fac parte, între altele, cele privind sistemul electoral, statutul parlamentarilor, referendumul, organizarea Guvernului şi CSAT, regimul proprietăţii, statutul funcţionarilor publici, organizarea şi funcţionarea CSM, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi, autonomia locală, raporturile de muncă, statutul minorităţilor naţionale Mimetica şi aritmetica politică În actualul Parlament, care numără 469 de senatori şi deputaţi, distribuţia forţelor arată că opoziţia formată din PSD şi PRM deţine un total de 222 de parlamentari (după excluderea celor cinci de la BNS şi demisia din partid a senatorului Mihai Lupoi), sub nivelul majorităţii de 235. PNL, PD şi UDMR contează pe votul a 193 de parlamentari, la care se adaugă cei 30 ai PUR, în total fiind 229 de parlamentari. Împreună cu cei 18 deputaţi ai grupului minorităţilor naţionale rezultă 247 de deputaţi şi senatori. Potrivit legii fundamentale, la revizuirea Constituţiei, punerea sub acuzare a preşedintelui şi adoptarea legii de aderare la UE este necesară o majoritate de 313 de voturi. Un număr de 157 de parlamentari pot iniţia procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui. Pentru adoptarea legilor organice în Senat sînt necesare 69 de voturi, iar la deputaţi 167 de voturi. Opoziţia numără 67 de senatori, respectiv 161 de deputaţi. Un guvern care merge pe sârmă A treia piesă pe tabla de şah, Guvernul, răspunde în faţa Parlamentului, potrivit Constituţiei. "Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora", se arată în legea fundamentală. Executivul poate fi demis printr-o moţiune de cenzură, votată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor. Pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură şi a procesului de revizuire a Constituţiei trebuie susţinerea a 117 parlamentari. Guvernul adoptă hotărâri, ordonanţe şi propune Parlamentului proiecte de lege. Ordonanţa de urgenţă - instrument utilizat constant de fosta putere - a fost folosită şi de noii guvernanţi pentru o primă decizie majoră: introducerea cotei unice de impozitare. Ordonanţele de urgenţă îşi produc efectele imediat, dar sunt dezbătute, ulterior, de Parlament, care le poate modifica. Una dintre cele mai importante atribuţii ale Guvernului - alocarea fondurilor prin legea bugetului - trebuie şi ea să treacă de Parlament. De asemenea, de luat în calcul este şi faptul că organizarea alegerilor cade tot în sarcina Executivului.