Universitatea din Oradea, prin Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, va desfăşura, în următorii doi ani, un proiect de reducere a abandonului şcolar în câteva localităţi din judeţul nostru. Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană, se intitulează "Şcoala, şansa mea!" şi a fost lansat ieri.

 

Coordonatorul proiectului, conf. univ. dr. Valentin Blândul, a menţionat că finanţarea a fost câştigată în luna iulie a anului trecut, însă contractul a fost încheiat abia în data de 28 iunie a acestui an. Potrivit acestuia, valoarea proiectului se ridică la aproximativ 100.000 dolari, şi are ca grup ţintă 100 de elevi cu risc major de abandon şcolar din localităţile Avram Iancu, Cărăsău, Bogei, Leş, Şuncuiuş şi ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Se are în vedere creşterea gradului de informare în rândul comunităţilor din localităţile vizate cu privire la necesitatea prevenirii şi corectării părăsirii timpurii a şcolii, precum şi cu privire la efectele negative pe care acest fenomen le-ar avea asupra persoanelor adulte şi a societăţii în care trăiesc. Campania de informare se va derula în lunile septembrie sau octombrie. De asemenea, vor fi organizate cursuri de instruire pentru profesorii care predau la aceste şcoli. Directorul DPPPD, prof. univ. dr. Vasile Marcu, a amenţionat că intenţia este "de a-i consilia în primul rând pe dascăli pentru a evita abandonul şcolar", avându-se în vedere sporirea responsabilităţii profesorilor. "Din păcate, 90% din timp îl vom petrece cu birocraţia îngrozitoare din România. A fost nevoie de un an de la aprobarea proiectului până când a fost semnat contractul", a afirmat Marcu, acesta plângându-se de lipsa unei legislaţii coerente pentru atragerea de fonduri europene. La rândul său, inspectorul şcolar general Dorel Luca a declarat că astfel de proiecte s-au derulat şi se vor mai derula la nivelul ISJ Bihor, deoarece rezultatele se văd. "Vin din ce în ce mai mulţi copii la şcoală, în raport cu anii trecuţi. Copiii vin nu pentru a putea să-şi ridice alocaţia, ci pentru a învăţa", a menţionat Luca.