Naţionala de fotbal a României a ajuns în Elveţia
Delegaţia echipei naţionale de fotbal a României a plecat, ieri, în jurul prânzului, în Elveţia, unde jucătorii primei reprezentative vor participa la Campionatul European, care va avea loc în perioada 7-29 iunie.
Înainte de plecare, jucătorii s-au întâlnit, la Salonul Prezidenţial al Aeroportului Henri Coandă, cu preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele a stat alături de jucătorii români câteva minute şi a primit un tricou cu numărul 10, având pe spate numele atacantului Adrian Mutu. Băsescu a discutat cu selecţionerul Victor Piţurcă şi cu căpitanul Cristian Chivu. De asemenea, el a dat mâna cu ceilalţi jucători şi membri ai staffului care au plecat în cantonamentul de la Saint-Gall.
Atacantul Adrian Mutu a declarat că echipa României vrea să fie surpriza Campionatului European din Elveţia şi Austria, subliniind că românii vor face totul pentru a schimba previziunile înaintea acestui turneu final. "Campionatul European este o mare ocazie pentru noi. Toţi spun că suntem cea mai slabă echipă din grupă, dar vom face totul pentru a schimba previziunile. Vrem să fim surpriza Euro. Nu va fi uşor, dar vom încerca", a afirmat Mutu.
Întreaga delegaţie a fost cazată la hotelul Santispark din St. Gallen, un stabiliment cotat la patru stele. Echipa României a fost aşteptată la aeroportul Altenrhein, situat la aproximativ 20 de kilometri de St. Gallen, de către ofiţerul de presă al FRF, Paul Zaharia, dar şi de autocarul vopsit în culorile roşu-galben-albastru, pe care este inscripţionat sloganul votat de către suporterii echipei naţionale pe site-ul UEFA "România te iubim şi cu tine ne mândrim!/Romania we love you and we are proud!".
Deşi pentru ziua de luni erau anunţate maximum 24 de grade Celsius, la sosirea delegaţiei României erau peste 30 de grade.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.