Reţea de parcuri industriale

Candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat ieri una dintre cele şapte direcţii prioritare de acţiune asumate de PNL pentru dezvoltarea judeţului în mandatul 2016-2020. Este vorba despre crearea unei reţele de parcuri industriale în judeţ, după modelul din Oradea.

 

„Echipa PNL a dovedit în Oradea şi în Bihor că faptele noastre ne diferenţiază de ceilalţi. Vom încerca să dezvoltăm Bihorul, vom face proiecte concrete pentru fiecare zonă, astfel încât cetăţenii să aleagă să rămână şi să trăiască aici”, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan, candidat la funcţia de preşedinte al CJ Bihor. El a menţionat că programul PNL pentru dezvoltarea judeţului în mandatul viitor vizează şapte direcţii prioritare, una dintre ele fiind înfiinţarea de locuri de muncă mai bine plătite prin realizarea unei reţele de parcuri industriale în mai multe localităţi din judeţ. Mălan susţine că a discutat deja acest lucru cu actualul primar al Şteiului, Iulian Balaj, care candidează pentru un nou mandat, precum şi cu liberalii care candidează la primăriile din Marghita şi Aleşd. Mircea Mălan a mai precizat că această reţea de parcuri industriale ar urma să fie administrată de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, cea care administrează şi parcurile industriale din Oradea. Mai exact, candidatul liberal propune ca în acţionariatul Agenţiei să fie cooptat atât Consiliul Judeţean, cât şi consiliile locale ale localităţilor pe teritoriul cărora vor fi înfiinţate parcurile industriale.

Modeul Oradea, extins la nivel de judeţ

„Proiectele pe care le-am realizat în Oradea împreună cu primarul Ilie Bolojan, faptul că Oradea a ajuns să fie un model de dezvoltare sunt argumentele noastre pentru a extinde acest model în tot Bihorul”, a declarat Mircea Mălan, care susţine că „modelul Oradea” se va regăsi şi în intenţia de a creşte termenele de garanţie la lucrările publice, iar contractele încheiate cu cei care prestează servicii sau livrează bunuri către CJ să fie făcute astfel încât să apere cât mai bine interesul public. Pe lângă crearea de locuri de muncă, în program sunt cuprinse măsuri pentru dezvoltarea mediului de afaceri, precum şi atragerea de noi investitori. „Vrem să atragem investitori în industrie, agricultură, turism. Eu cred că trebuie să vorbim şi de încurajarea oamenilor activi să înfiinţeze mici afaceri în localităţile lor. Pentru că azi asistăm la un proces de depopulare a zonelor rurale”, susţine Mălan. Potrivit acestuia, liberalii intenţionează să reducă birocraţia în CJ Bihor, să simplifice documentaţiile necesare, iar în comisia de monitorizare a achiziţiilor publice va fi inclus cel puţin un reprezentant al mediului de afaceri.

Campanie „exclusiv pozitivă”

În ceea ce priveşte campania electorală, Mircea Mălan susţine că are de gând să facă o campanie „exemplară, frumoasă, onestă şi bărbătească”. Astfel, candidatul PNL a menţionat că şi-a sunat contracandidaţii încă din prima zi de campanie pentru a-i asigura că va duce o campanie „exclusiv pozitivă”, fără vreun atac la adresa cuiva, că nu va răspunde şi nici nu va lua în seamă posibilele remarci, critici sau atacuri personale.

„Le-am spus că le voi vorbi oamenilor despre fapte, despre lucrurile făcute de mine şi de primarul Ilie Bolojan”, a declarat Mircea Mălan.