Acţiune concertată de protecţie a mediului
Conservarea diversităţii biologice
Unul dintre compartimentele Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor cu o activitate de mare răspundere şi la fel de mare exigenţă în urmărirea îndeplinirii obiectivelor stabilite este Compartimentul Protecţia şi Conservarea Biosferei. În cursul anului care abia s-a încheiat, în cadrul acestui compartiment s-au urmărit, în limitele obiectivului Conservarea diversităţii biologice, acţiuni privind Conservarea in situ şi ex situ a speciilor ameninţate, endemice şi/sau rare, precum şi a celor cu valoare economică mare. O altă acţiune urmărită a fost Asigurarea managementului necesar ocrotirii habitatelor naturale şi conservării diversităţii biologice.
Metoda de mare eficienţă în realizarea acestor obiective a fost cea a colaborării cu diferite instituţii judeţene şi naţionale. O colaborare cu D.S.Bihor s-a concretizat în realizarea Proiectului Culoarului româno- maghiar de conservare a biodiversităţii, cu sprijin financiar al Programului Phare CBC 2003 şi al RNP. O altă colaborare s-a făcut cu Societatea de Istorie Naturală Nympheia, pentru derularea Proiectului Promovarea Ariilor Naturale protejate în Bihor, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat. Pentru realizarea proiectului ?Vânturelul de seară trebuie salvat- protecţia speciei în Câmpia de vest?, proiect finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat, s-a colaborat cu Asociaţia ornitologică ?Grupul Milvus?.
Compartimentul Protecţia şi Conservarea Biodiversităţii a fost angajat, deopotrivă, şi în Promovarea programelor internaţionale. În acest scop s-a realizat acţiunea mass-media pentru protejarea tuturor speciilor de lilieci şi a vânturelului de seară. Alt program a fost "Phare 2003 -Comisia Europeană" - destinat cofinanţării partenerilor români participanţi la Programul Interreg sau Programul Life -Natura, cât şi din alte domenii le mediului, Life-Mediu şi acţiuni specifice de media în afara U.E.?Life - Tări terţe.
Acţiunile de supraveghere şi control s-au constituit într-un alt capitol important al activităţii Compartimentului de Protecţia şi Conservarea Biodiversităţii. Astfel, s-au efectuat controale tematice la Grădina Zoologică din Oradea, împreună cu Inspectoratul teritorial de regim silvic şi cinegetic, şi cu garda de mediu; alt control a privit conservarea Pădurii Rădvani, din perimetrul Primăriei Cefa; o colaborare cu Cabinetul de ştiinţele naturii de la Muzeul Ţării Crişurilor a vizat amenajarea parcului Dendrologic şi a conservării exemplarelor de arbori ocrotiţi din Parcul Muzeului şi din faţa Şcolii Generale Dacia; controalele de la iazurile Staţiei de epurare au vizat protejarea speciilor avifaunistice , iar prin colaborarea cu SOR şi ONG s-a urmărit conservarea habitatului speciilor avifaunistice şi a speciilor avifaunistice ocrotite.
În fine, în cadrul acţiunilor de control sunt de menţionat inspecţiile din magazine tip petshop şi pieţe, în vederea constatării cadrului legal al deţinerii şi comercializării plantelor şi animalelor din flora şi fauna spontană şi afişarea procedurii de autorizare în pieţe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.