Pompierii militari bihoreni au reușit performanța de a ocupa primele două trepte ale podiumului, la Concursul Internațional „Scări”, competiție de profil, la care au participat peste 100 de pompieri din România și Ungaria.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Drumul expres Arad - Oradea - Studiul de fezabilitate, avizat
La începutul acestei săptămâni, pe 2 octombrie, la Ministerul Mediului s-a semnat acordul de mediu pentru drumul expres Arad – Oradea, iar miercuri, 4 octombrie, studiul de fezabilitate al proiectului a fost avizat favorabil de către Consiliul Tehnico – Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
Transportul în comun - Clipuri video demonstrative
Societatea orădeană de transport local, OTL, a realizat mai multe clipuri video informative pentru a-i ghida pe orădeni cu privire la modul în care se utilizează rampele de acces în tramvaie și autobuze, destinate persoanelor cu dizabilități.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
Cartierul Grigorescu - A început asfaltarea străzii Mircea Zaciu
A început asfaltarea străzii Mircea Zaciu din cartierul Grigorescu. Cu două benzi de circulație, carosabilul are o lățime de 6 m și o lungime de aproape 700 m.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
„Cubul meu albastru” - Ioana Klein, expoziţie personală de pictură
La Galerii de Artă Reperaj. Cetate Oradea, sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 17.00, va avea loc deschiderea expoziției personale de pictură „Cubul meu albastru”, de Ioana Teodora Klein.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
SMURD Bihor - Peste 140 000 de misiuni în 30 de ani
SMURD Bihor va aniversa trei decenii de ani de activitate în slujba vieții, pe 12 octombrie, zi cu o însemnătate deosebită atât pentru ISU „Crișana” și pentru Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor, cât și pentru zecile de mii de oameni ale căror vieți au fost salvate.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
Facultatea de Informatică și Științe a UO - 11 boboci de nota 10
Conducerea Facultății de Informatică și Științe s-a confruntat, în această toamnă, cu o situație inedită. Decanul Eugen Macocian a fost pus în situația de a alege, pentru ceremonia festivă de la începutul anului universitar, unul dintre cei 11 studenți de nota 10.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
Analize și consultații medicale gratuite - Caravana cu Medici la Brusturi
Veste bună pentru locuitorii din comuna Brusturi, fie ei copii sau adulți. În perioada 7-8 octombrie, vor putea beneficia de consultații medicale gratuite în cadrul Caravanei cu Medici.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
„Târgul produselor bihorene” - Prima ediție în Nufărul
Miercuri, 4 octombrie, a avut loc prima ediție a „Târgului produselor bihorene” în cartierul Nufărul din Oradea.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste
Premieră la Trupa Arcadia - Muzicanţii din Bremen
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria se pregătește de premiera spectacolului „Muzicanții din Bremen”, adaptare după Frații Grimm, regia - Ciprian Huțanu. Premiera va avea loc duminică, 8 octombrie, de la ora 11.00, la Sala Arcadia.
- 05 Octombrie 2023
- Citeste


