Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
Proiect pentru crearea unei grădiniţe Waldorf în Oradea
Un grup de orădeni a demarat un proiect pentru crearea unei grădiniţe Waldorf în Oradea, cu program prelungit, între orele 8.00 şi 17.00, care să aplice pedagogia Waldorf şi să funcţioneze în cadrul învăţământului de stat, taxele fiind echivalente cu cele de la orice grădiniţă de stat.
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
O minte luminată într-un copil complex
Conducerea Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" şi-a prezentat ieri olimpicul, pe Vlad Lazăr, care a fost recent medaliat cu argint la Olimpiada internaţională de ştiinţe, desfăşurată luna trecută la Baku, în Azerbaidjan. Olimpiada internaţională de ştiinţe pentru juniori, aflată deja la a VI-a ediţie, a adunat 260 de elevi din 49 de ţări, iar delegaţia României, formată din elevi din întreaga ţară, a reuşit să obţină nu mai puţin de şase medalii, dintre care una de aur, două de argint şi trei de bronz.
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
Stâna de Vale - Apele Izvorului Minunilor, sfinţite de Bobotează
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
Gordon Brown a supravieţuit unui nou puci laburist
Premierul britanic, Gordon Brown, a dat asigurări, ieri, că a dejucat o nouă tentativă de puci laburist, după o serie de reuniuni ministeriale mai mult sau mai puţin entuziaste, însă iese din această situaţie dificilă slăbit, în apropierea alegerilor favorabile conservatorilor, relatează AFP.
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
Bratislava - Manifestaţie a şoferilor de camioane
O sută de camioane au paralizat, ieri, circulaţia în Bratislava blocând una dintre principalele artere ale capitalei pentru a protesta faţă de noul sistem de taxare rutieră pe care îl consideră deficitar şi scump, a anunţat poliţia, citată de AFP.
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
In memoriam
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
APIA începe plăţile pentru subvenţia la bovine, ovine şi caprine
Aşa cum a precizat, ieri, domnul Traian Abrudan, director coordonator al Centrului Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), s-au transmis, la APIA Bucureşti, centralizatoarele pentru plata celei de-a doua tranşe de bani reprezentând subvenţia pe exploataţia de bovine şi prima pe cap de animal - pentru ovine şi caprine.
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
HOROSCOP
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste
Lukacs şi Bucur, spre Astra Ploieşti!
Ocupanta locului 12 în prima ligă, Astra Ploieşti este singura echipă care în această iarnă a ofertat jucători de la FC Bihor. Dacă interesul pentru Lukacs nu mai reprezintă o noutate, în atenţia prahovenilor se află un alt om de gol al grupării bihorene, Cătălin Bucur. Preşedintele Astrei, Marcel Iancu, a negociat ieri la Oradea şi a ajuns la un acord cu omologul său, Ioan Lucian, pentru transferul celor doi jucători cu profil ofensiv.
- 08 Ianuarie 2010
- Citeste


