Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
„Este o decizie pe care am cântărit-o îndelung și pe care nu am luat-o ușor. Aceasta a fost comunicată domnului primar și forurilor de conducere a celor două organizații. În perioada următoare mă voi concentra pe proiecte independente și pe activitatea de consultanță în domeniul public și privat.
Voi respecta perioadele de preaviz aferente ambelor contracte de mandat și mă voi asigura că procesul de predare se va desfășura în cele mai bune condiții”, anunță Alexandru Chira printr-un comunicat de presă comun al celor două organizații.
Acesta menționează că, la propunerea primarului și pentru asigurarea continuității proiectelor aflate în derulare, va păstra colaborarea cu Visit Oradea și Oradea Heritage în rolul de consultant strategic, în baza unui contract de prestări servicii, concentrându-se pe agenda culturală, cea de expoziții, programe educaționale și pe promovarea destinației.
„După încetarea mandatelor mele, responsabilitățile operaționale și de reprezentare a celor două entități vor fi preluate de directorii adjuncți, Alina Butian pentru Visit Oradea, respectiv Camelia Matei pentru Oradea Heritage. Ambele au experiența și etica profesională necesare pentru a duce mai departe proiectele și activitatea celor două echipe”, subliniază Chira.
Acesta mai precizează că plecarea sa presupune și renunțarea la o serie de roluri pe care le-a exercitat fără remunerație: președinte al Asociației pentru educație în ospitalitate (OHMA Oradea), poziție ocupată din 2021; președinte al comisiei de evaluare și selecționare a proiectelor depuse spre finanțare nerambursabilă din fonduri alocate pentru activități nonprofit de interes local, din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, rol ocupat din iunie 2022; reprezentant al unui membru asociat (Visit Oradea) în cadrul Asociației Club Sportiv Fotbalistic Oradea, rol ocupat din 2023; coordonator al proiectului Oradea Capitala Tineretului 2027, titlu câștigat în octombrie 2025.
Alexandru Chira mai punctează că, în spatele tuturor acestor proiecte se află colegii lui, „oameni care au muncit în caniculă și ger, în weekenduri și de sărbători, de Paști și de Crăciun, până târziu în noapte pentru ca proiectele noastre să ajungă la public”.
„Efortul și implicarea lor au făcut posibile multe dintre experiențele pe care orădenii și vizitatorii orașului le-au trăit în acești ani. Cred că proiectele construite în această perioadă au o bază solidă și că cele două echipe au toate resursele pentru a continua și pentru a se dezvolta în anii următori sub îndrumarea Alinei Butian și a Cameliei Matei”, a mai transmis, printre altele, Alexandru Chira.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.