Pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos "pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi", profesorul Marius Ile, împreună cu alte cadre didactice şi diriginţi de la Şcoala cu clasele I-VIII din Olcea şi Călacea (Cristina Ile, Marcela Huieţ, Adrian Popa, Ana Ţărău, Pavel Ţapoş, Lenuţa Balaj şi Nicolae Ciuciu), a iniţiat proiectul "De Crăciun să fim mai buni", ce a constat în strângerea de ajutoare pentru elevii nevoiaşi.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Tradiţii de Crăciun în Bihor
La români, Sărbătorile de Iarnă, îndeosebi Crăciunul, sunt adevărate sărbători de suflet. Amintirile copilăriei ce ne revin puternic în minte şi suflet, colindele şi clinchetele de clopoţel, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, darurile pe care le aşteptăm cu nerăbdare, toate creează în sânul familiei o atmosferă de basm, linişte sufletească şi iubire.
- 24 Decembrie 2009
- Citeste
Itinerar liturgic de Crăciun
- 24 Decembrie 2009
- Citeste
Cefa - În 'Fântâna dorului' peştii înoată printre spicele de grâu
După ce a dat lovitura cu Monumentul Cepei, intrând în Cartea Recordurilor, sculptorul Cornel Durgheu lucrează la un alt proiect inedit. Artistul a schiţat mai multe variante pentru un ansamblu monumental care urmează să fie amplasat în comuna Cefa, la solicitarea autorităţilor locale.
- 24 Decembrie 2009
- Citeste
Aleşd - Inaugurarea finală a Spitalului Orăşenesc
La interval de câteva luni după tăierea panglicii la noul corp de spital, noua conducere managerială a ţinut să marcheze finalizarea lucrărilor şi darea efectivă în folosinţă a celor două secţii ce compun noul corp - pediatrie şi interne, precum şi o cameră de primire urgenţe. Festivitatea s-a desfăşurat în prezenţa a aproximativ 200 de cadre medicale, şefi de instituţii, oaspeţi veniţi de la Oradea şi alţi cetăţeni, care au fost martori la acest eveniment.
- 24 Decembrie 2009
- Citeste
Spectacol de dans sportiv
Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, a avut loc spectacolul de gală organizat de Clubul de Dans Sportiv "Exclusive", cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă şi a sfârşitului de an.
- 24 Decembrie 2009
- Citeste
Dieter Hoeness, director executiv la Wolfsburg
- 23 Decembrie 2009
- Citeste
Bratu, împotriva reducerii unilaterale a contractelor
- 23 Decembrie 2009
- Citeste
Revoluţia orădeană, după 20 de ani (IV) - Eroii uitaţi şi noile organisme ale puterii
"Comitetul cetăţenesc din Bihor", transformat în Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale a continuat să conducă judeţul până la alegerile din mai 1990. Compoziţia lui, însă, a suferi schimbări semnificative, de la o zi la alta. Au existat cel puţin două cazuri de "infiltraţi sub acoperire" în rândul revoluţionarilor. În Oradea nu s-a tras în populaţie, existând doar un singur caz de deces când militarii din zona Aeroportului au ciuruit din prostie un camion frigorific ce se îndrepta spre Târgu-Jiu, şoferul Alexandru Tănescu fiind mutilat pe viaţă, iar soţia acestuia, Ecaterina, ucisă pe loc. Alţi cinci soldaţi bihoreni şi-au dat viaţa în alte oraşe, numele lor, cu o singură excepţie, fiind date uitării de autorităţi.
- 23 Decembrie 2009
- Citeste
Ateliere de creaţie în Orăşelul copiilor
- 23 Decembrie 2009
- Citeste


