Titlurile zilei
-
Campanie de combatere a consumurilor ilegale demarată de CAO - Furtul de apă, în colimator
Compania de Apă Oradea anunță începerea unei campanii ferme de combatere a consumurilor frauduloase și a utilizării fără drept a rețelelor publice de apă și canalizare.
-
Titularii locurilor de parcare mai au termen până la 10 iunie - Crearea contului și actualizarea datelor
Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Gestionare Parcări, aduce la cunoștința tuturor cetățenilor care dețin locuri de parcare atribuite obligația de a-și crea cont pe platforma electronică portal.parcari.oradea.ro și de a-și actualiza datele personale până la data de 10 iunie 2026.
-
Părintele Constantin-Valer Necula la CN „Mihai Eminescu” - În dialog cu elevii
Sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea a găzduit vineri, 29 mai 2026, întâlnirea dintre elevi ai claselor a X-a și a XI-a cu Părintele prof. univ. dr. Constantin-Valer Necula, una dintre cele mai îndrăgite voci ale spațiului academic și teologic românesc contemporan.
-
Eveniment al profesorilor și tinerilor artiști ai Școlii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea - „Arta ne unește”
Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, a organizat joi, 28 mai 2026, evenimentul „Arta ne unește”, desfășurat în aer liber în spatele Teatrului „Regina Maria”.
-
Ziua Copilului la Detașamentul de Pompieri Nr. 1 Oradea - Porți deschise, demonstrații spectaculoase
Ziua Internațională a Copilului a fost marcată într-un mod special la Detașamentul de Pompieri Nr. 1 Oradea, unde Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a organizat evenimentul „Ziua Porților Deschise”, oferind copiilor ocazia de a descoperi universul salvatorilor.
-
Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului a finalizat un proiect de combatere a abandonului școlar - Șansă reală la educație
Pensiunea „Roua Munților” din Vadu Crișului a găzduit, joi, conferința de încheiere a proiectului PNRAS „Acordă o șansă educației”.
Cupa Sudamericană la fotbal
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
Ultimul sfert, cu piciorul pe frână - CSM "U" Oradea - Galactica Braşov 65-53
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
Remiză echitabilă
CSM Sebeş - CF Bihorul Beiuş 1-1 (0-1)
CF Bihorul Beiuş a ajuns la +8 în clasamentul adevărului, după ce a remizat, în etapa a XI-a a seriei a 6-a din Liga a III-a la fotbal, pe terenul echipei CSM Sebeş. La finalul celor 90 de minute de joc, scorul a fost egal, 1-1, după ce CSM a condus la pauză cu 1-0.
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
Încep "Europenele" de fotbal-tenis!
Oradea găzduieşte în acest sfârşit de săptămână prima ediţie a Campionatului European de fotbal-tenis pentru juniori (Under 19) şi senioare. Şi-au anunţat prezenţa sportivi din România, Republica Moldova, Ungaria, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Slovacia, Rusia, Turcia, Spania şi Cehia.
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
Programul etapei în Seria a II-a
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
Rezultate din Seria a 6-a
Partidele etapei a 11-a din Liga a III-a, Seria a 6-a, desfăşurate ieri după-amiază, s-au încheiat cu rezultatele:
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
IN MEMORIAM
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
prima pagina
- 24 Octombrie 2009
- Citeste
Falimentul şi insolvenţa companiilor, declarate mai repede
- 23 Octombrie 2009
- Citeste


