Din cele mai vechi timpuri Postul Mare sau al Paştilor a fost ţinut cu multă rigoare şi asprime. Acesta a fost privit dintotdeauna drept cel mai însemnat dintre toate posturile din cursul anului bisericesc. Canonul 69 Apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, iar pe credincioşi, cu excomunicarea, dacă nu respectau Postul Paştilor, asemenea miercurile şi vinerile de peste an, admiţând excepţii numai în caz de boală.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Marţea cea Mare
Peste noapte, Iisus s-a odihnit printre prietenii Săi din Betania. În zorii zilei, se întoarce în Ierusalim, unde-L aştepta ura fariseilor, saducheilor şi cărturarilor. Se îndreaptă spre templu şi vorbeşte poporului despre pilda celor zece fecioare - Matei 25, 1-13, îndemnând poporul la veghe, căci "nu ştiţi nici ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului".
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
Au fost pornite artezienele
În sfârşit, orădenii se pot bucura pe deplin de vremea însorită. De vineri au fost pornite fântânile arteziene din Parcul 1 Decembrie, Parcul Magnoliei, Piaţa Ferdinand şi Strada Republicii.
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
Fotbalul a intrat în Săptămâna Patimilor
După meciurile aranjate, transferurile de jucători, tranzacţiile dintre oamenii de fotbal, a venit arbitrilor să intre în atenţia procurorilor anticorupţie, DNA cercetându-i pe finanţatorul FC Argeş Cornel Penescu şi pe câţiva "fluieraşi" pentru dare şi luare de mită.
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
Incendiu la un centru pentru persoane fără adăpost din Polonia
Cel puţin 21 persoane au murit şi alte 20 au fost rănite într-un incendiu care a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la un centru pentru persoane fără adăpost din Kamien Pomorski, în nord-vestul Poloniei, au anunţat serviciile poloneze de pompieri, citate de AFP.
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
Proteste în Thailanda
Ieri dimineaţă armata thailandeză a folosit gaze lacrimogene şi a tras focuri de armă în aer pentru a dispersa manifestanţii antiguvernamentali care au încălcat starea de urgenţă impusă cu o zi în urmă şi care au ocupat o intersecţie din capitala Bankok. Ciocnirile între cele două părţi s-au soldat cu peste 70 de raniţi.
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
ETA a vrut să îl asasineze pe regele Juan Carlos
Gruparea separatistă bască ETA a plănuit în urmă cu câţiva ani să îl asasineze pe regele Spaniei, Juan Carlos, într-un atac cu rachetă, a confirmat ieri ministrul spaniol de Interne, Alfredo Perez Rubalcaba, informează AFP.
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
A fost adoptat impozitul forfetar pentru firme
Guvernul a adoptat, în şedinţa din 11 aprilie, Odonanţa de Urgenţă prin care se instituie impozitul pe profit minim, între 2.200 de lei şi 43.000 de lei, determinat în funcţie de cifra de afaceri a societăţilor comerciale.
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
Luna Plantării Arborilor - La Vaşcău şi Ocolul Silvic Sudrigiu, faptele şi-au spus cuvântul
Pe plan naţional, inclusiv în judeţul nostru, se derulează ample acţiuni, în cadrul Lunii Plantării Arborilor, perioada 15 martie - 15 aprilie fiind destinată gospodăririi, întreţinerii pădurilor, plantării puieţilor forestieri şi organizării de activităţi educative sub genericul "Prietenii pădurii".
- 14 Aprilie 2009
- Citeste
Colectarea ambalajelor de la produsele de protecţia plantelor
Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România (APIROM) a iniţiat şi organizează, pe plan naţional, campania de colectare a ambalajelor de plastic, de metal sau de hârtie, ambalaje ce provin de la produsele de protecţia plantelor. Acţiunea se derulează sub sloganul "SCAPĂ de ambalaje", iar pentru fiecare judeţ este stabilită o anumită perioadă în care se colectează astfel de ambalaje şi un centru de colectare.
- 14 Aprilie 2009
- Citeste


