Din cele mai vechi timpuri Postul Mare sau al Paştilor a fost ţinut cu multă rigoare şi asprime. Acesta a fost privit dintotdeauna drept cel mai însemnat dintre toate posturile din cursul anului bisericesc. Canonul 69 Apostolic osândea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, iar pe credincioşi, cu excomunicarea, dacă nu respectau Postul Paştilor, asemenea miercurile şi vinerile de peste an, admiţând excepţii numai în caz de boală.
Postul din Săptămâna Patimilor este cel mai aspru. Constituţiile Apostolice prescriu pentru această săptămână următoarele: "În zilele Paştilor (Săptămâna Patimilor - n.n.) ajunaţi, începând de luni până vineri şi sâmbăta, şase zile, mâncând numai pâine, sare, fructe uscate şi bând numai apă şi vă abţineţi atunci de la vin şi carne (de la peşte - n.n.), căci acestea sunt zile de întristare...". Biserica recomandă în această săptămână ajunarea până seara, întrucât atunci când omul se înfrânează în ceea ce priveşte mâncarea, el devine stăpânul trupului, nu se mai lasă ispitit de el şi nu mai este robul lui. Sfinţii Părinţi arată în scrierile lor că lăcomia pântecelui este primul păcat capital, din care izvorăsc toate patimile. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpească desfrânarea şi grija lumească. Cei care nu postesc cu trupul nu pot simţi în suflet prezenţa lui Dumnezeu, nu pot progresa în viaţa duhovnicească şi nu pot ieşi biruitori din lupa cu ispitele diavoleşti. Părintele Sofian Boghiu, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut Biserica Ortodoxă în veacul trecut, îi îndemna pe credincioşi cu următoarele cuvinte: "Nu vă temeţi de post! Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi! Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi, dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi." Biserica ne cheamă aşadar, în această săptămână, la post, de la cei mici la cei vârstnici, la un post izvorât din dragoste faţă de Hristos Domnul, la un post ţinut cu înţelepciune şi echilibru, după sfatul duhovnicului, care să ne aducă atât folos trupesc, cât şi folos duhovnicesc.