Un ceremonial militar religios s-a desfăşurat, sâmbătă, în Oradea, Ziua Veteranilor de Război fiind marcată în fiecare an în data de 29 aprilie. Manifestările au avut loc la Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal „Rulikowski”.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Simpozionul Național de Management Administrativ și Financiar Universitar - 2023 - Directori de la toate universităţile, întâlnire la Oradea
Peste o sută de directori administrativi, directori economici și contabili șefi, veniți de la toate universitățile publice ale țării, s-a întâlnit la Oradea, în perioada 27-29 aprilie, Universitatea fiind gazda Simpozionului Național de Management Administrativ și Financiar Universitar - 2023.
- 01 Mai 2023
- Citeste
Prof. univ. dr. emerit Ecaterina Vrăsmaș, „doamna educației incluzive din România” - Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea
Sala Consiliului de Administrație al Universității din Oradea a găzduit, vineri, 28 aprilie, ceremonia festivă de acordare a titlului Doctor Honoris Causa doamnei prof. univ. dr. emerit Ecaterina Vrăsmaș.
- 01 Mai 2023
- Citeste
Nucet. Școala Gimnazială - Elevii nucetani, într-o „Școală Altfel”
Pe durata săptămânii trecute, elevii de la Școala Gimnazială Nr.1 Nucet – al cărei director este profesorul Traian Coraș – au avut o serie de activități derulate în cadrul programului „Școala Altfel”, care s-au dovedit a fi o reușită deplină.
- 01 Mai 2023
- Citeste
Echipa a vizitat instituţii cu profil social, a făcut muncă voluntară şi donaţii - Elevi olandezi au făcut voluntariat la Oradea
În cadrul programului de voluntariat internațional al Asociației Caritas Catolica, 16 elevi și 4 cadre didactice ai școlii gimnaziale Melanchthon de Blesewic din Olanda au desfășurat activități umanitare în Oradea și în județul Bihor în perioada 13-20 aprilie.
- 01 Mai 2023
- Citeste
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Noi echipamente medicale
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor va fi dotat cu noi echipamente medicale, grație unui proiect integrat care se desfășoară în cadrul unui parteneriat româno-maghiar, finanțat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria.
- 01 Mai 2023
- Citeste
Vreme schimbătoare în toată țara până la mijlocul lunii mai
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în toată țara până la mijlocul lunii mai. Vor fi ploi și temperaturi care vor oscila de la o zi la alta, avertizează specialiștii.
- 01 Mai 2023
- Citeste
Primii paşi către o alimentaţie echilibrată: ce schimbări este bine să faci
Alimentaţia este unul dintre cele mai importante aspecte ale stilului de viaţă. Corpul nostru are nevoie de hrană pentru a supravieţui, de aceea este important modul în care te raportezi la alimentaţie.
- 28 Aprilie 2023
- Citeste
Sâmbătă, 29 aprilie - Ziua Veteranilor de Război
Mâine, 29 aprilie, începând cu ora 10.00, la Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal „Rulikowski” Oradea, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Veteranilor de Război.
- 28 Aprilie 2023
- Citeste
În minivacanța de 1 mai - Programul unităților ADP
Administraţia Domeniului Public Oradea a anunţat programul unităţilor din subordine în minivacanţa de 1 Mai.
- 28 Aprilie 2023
- Citeste


