Potrivit estimărilor exprimate în luna martie 2007 de către managerii societăţilor comerciale, pentru perioada martie - mai se menţine trendul pozitiv în activitatea sectorului de servicii, în raport cu cele trei luni anterioare. Potrivit datelor Institutului Naţiona
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Datoria externă pe termen mediu şi lung - 27,9 miliarde euro
Potrivit datelor publicate de Banca Centrală, datoria externă a României pe termen mediu şi lung a crescut cu 0,2% în prima lună a anului, faţă de finalul anului trecut, şi însuma 27,9 miliarde euro, la 31 ianuarie, din care cea mai mare parte era negarantată de
- 30 Martie 2007
- Citeste
UE aduce primul caz de neglijenţă în rândul minorilor din Bihor,
Un caz cu totul aparte le-a fost sesizat zilele trecute, specialiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC). Un cadru didactic din cadrul unei unităţi de învăţământ din Oradea a sunat la Serviciul Tel
- 30 Martie 2007
- Citeste
Agenda culturală
"Vârsta inocenţei", la Arcadia Universitatea din Oradea, Facultatea de Muzică - Secţia Actorie, Anul I, prezintă astăzi, 30 martie, de la ora 17.00, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", din Oradea, "Vârsta inocenţei", studiu de arta actorului şi i
- 30 Martie 2007
- Citeste
Fenomenul infracţional, dezbătut la Liceul din Cadea
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu Poliţia Săcueni, a organizat, ieri, o campanie de informare şi responsabilizare a elevilor Liceului din Cadea, în spiritul respectării legii şi evitării săvârşirii unor fapte de n
- 30 Martie 2007
- Citeste
Floricile Bihorului, la Antena 1
Trei dintre Floricile Bihorului, Florica Zaha, Florica Duma şi Florica Ungur, vor fi prezente duminică, de la ora 15.00, în emisiunea "Duminica în familie", prezentată de Mihaela Rădulescu, pe postul Antena 1. "M-aş fi bucurat să fiu alături de familia mea de Florii,
- 30 Martie 2007
- Citeste
Pieton acroşat în municipiul Oradea
Un bărbat a fost acroşat, ieri, de un autoturism, în timp ce încerca să traverseze strada. Accidentul s-a produs în municipiul Oradea, victima suferind leziuni destul de grave, pentru îngrijirea cărora a fost transportată de urgenţă la spital. Accidentul s-a pro
- 30 Martie 2007
- Citeste
Pietoni şi şoferi amendaţi
Miercuri, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene pentru un trafic rutier mai sigur, aplicând 343 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării patru permise de conducere. 158 de sancţiuni au
- 30 Martie 2007
- Citeste
Adriana Săftoiu a demisionat
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale, Adriana Săftoiu, a anunţat, ieri, că şi-a depus luni demisia din funcţia de consilier prezidenţial, din motive personale. Decretul de eliberare din funcţie a Adrianei Săftoiu urmează să fie semnat d
- 30 Martie 2007
- Citeste
Sfidarea Constituţiei
Proprietatea privată, la cheremul Consiliului Judeţean? Într-un stat de drept, proprietatea privată ar trebui să fie garantată şi ocrotită, Constituţia României făcând precizări exprese în acest sens. Însă, pentru conducerea Consiliului Judeţea
- 30 Martie 2007
- Citeste


