În organizarea Federaţiei Patronilor Bihor, va avea loc, mâine, 30 martie a.c., cu începere de la ora 13.30, masa rotundă cu tema "Colaborarea dintre mediul de afaceri şi mediul politic pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene, în judeţul Bihor, în anul
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Creşte oferta de joburi în statele UE
*Numărul ofertelor de locuri de muncă în statele UE a crescut, de la începutul anului, cu peste 30%, a comunicat Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. În luna ianuarie, dintr-un total de 712.902 locuri de muncă afişate pe portalul mobilităţ
- 29 Martie 2007
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri Licitaţii şi prin Terminalul Oradea
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Mâine, 30 martie, au loc: ora 10.00 - cerere de oferte, urm
- 29 Martie 2007
- Citeste
În a doua parte a lunii aprilie, Demarează a treia ediţie a Programului Rabla
* La mijlocul lunii aprilie, vom afla lista producătorilor, importatorilor sau reprezentanţilor acestora validaţi să intre în Programul Rabla. * Documentele necesare persoanelor fizice doritoare să intre în Programul de stimulare a înnoirii parcului auto. Producăto
- 29 Martie 2007
- Citeste
Se apropie Sărbătorile Pascale Atenţie la cumpărarea produselor specifice (II)
Vopseaua de ouă trebuie cumpărată numai din locuri autorizate, cu citirea încadrării produsului în data durabilităţii minimale. Atenţie! Nu utilizaţi la vopsirea ouălor vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau cea pentru textile, căci util
- 29 Martie 2007
- Citeste
Flash rutier
Peste 160 de vitezomani sancţionaţi Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat 357 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendării 11 permise de conducere. 162 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de vite
- 29 Martie 2007
- Citeste
În direct de la Poliţie
Urmărit penal pentru furt Marţi, poliţiştii Compartimentului Criminalitate Judiciară au început urmărirea penală faţă de R.A., din judeţul Satu - Mare. Acesta, la începutul lunii martie, a sustras dintr-un club de pe raza municipiului Oradea, o poşetă l
- 29 Martie 2007
- Citeste
Ţigări de provenienţă ucraineană confiscate la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Valea lui Mihai au depistat un cetăţean român asupra căruia a fost descoperite mai multe pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană, pe care intenţiona să le comercializeze în mod ilegal. Poliţiştii de
- 29 Martie 2007
- Citeste
Degradarea şi umilinţa îşi spun cuvântul pe strada Shakespeare
De mai multă vreme, strada Shakespeare din Oradea este confundată de diferite persoane de etnie romi, ca locul cel mai agreabil pentru a transforma strada în colonie. Aici, lângă gardul fostei întreprinderi Înfrăţirea, de mai multă vreme se pot vedea nişte colibe
- 29 Martie 2007
- Citeste
Se cunosc jocurile de baraj
O dată cu încheierea sezonului regulat al Diviziei A de baschet masculin, s-a definitivat şi programul play-off-ului, dar şi al play-out-ului. Conform regulamentului, se va juca după sistemul cel mai bun din trei meciuri, echipa mai bine clasată la finalul sezonului regulat urmâ
- 29 Martie 2007
- Citeste


