Judeţul Bihor are şansa de a-şi împărţi armonios suprafaţa între câmpie, deal şi munţi, fiind, într-o oarecare măsură, o reprezentare la scară mică a României. În ceea ce priveşte câmpia, “banda vestică” are caracter de conti
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
La S.C. Zahărul Oradea Mâine reîncepe activitatea de producţie
După lucrările de remont, care au durat aproape patru luni, S.C. Zahărul S.A. Oradea va reîncepe activitatea de producţie. Pregătirile sunt în faza finală, astfel că, mâine se dă startul unei noi campanii de prelucrare a zahărului brut, după care urmează pre
- 29 Iunie 2006
- Citeste
Sindicaliştii din Alianţa SEDLEX se pregătesc de grevă
Se redeschide un mai vechi conflict de muncă al funcţionarilor publici. Strângerea de semnături pentru declanşarea grevei de avertisment şi a grevei generale. Salariul mediu net de 1225 RON, acordarea unui spor de fidelitate şi a sporului de confidenţialitate. Ne-a parve
- 29 Iunie 2006
- Citeste
Atenţie, vine 30 iunie: Dublu termen-limită la depunerea declaraţiilor fiscale
Data de 30 iunie 2006 reprezintă în calendarul fiscal, termenul-limită de depunere pentru două declaraţii fiscale: formularul 205 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit" şi formularul 215
- 29 Iunie 2006
- Citeste
România va primi asistenţă tehnică din Elveţia
Guvernul elveţian şi-a dat acordul pentru finanţarea unui program de asistenţă tehnică pentru România pe următorii trei ani, în valoare de 1,13 milioane euro. Programul intitulat „Dezvoltarea unui export sustenabil în România" vizează creşterea competiti
- 29 Iunie 2006
- Citeste
Traseul Liniei 14 se modifică
Datorită lucrărilor de reparaţii a reţelei de apă-canal şi a carosabilului (faza a doua) care se efectuează pe Calea Armatei Române, de mâine, 30 iunie a.c., ora 8.30, până în 15 septembrie a.c., circulaţia autovehiculelor pe această stradă va fi interzis
- 29 Iunie 2006
- Citeste
Absolvent al Şcolii Speciale pentru handicapaţi, Ionuţ Leşi caută disperat un loc de muncă
Ionuţ Leşi, când l-a adus barza pe lume, cum îi place să spună, s-a născut în ceas rău, având probleme de sănătate. Dizabilitatea l-a determinat să fie încadrat în rândul handicapaţilor încă de mic. Acum are 20 de ani împliniţi şi
- 29 Iunie 2006
- Citeste
Cu bisturiul în mână
Îmi iau în serios rolul de "chirurg de presă" - vezi titlul - şi încerc să descifrez haosul fără fisură în care pare să fi plonjat societatea românească. ... Va să zică, mulţumit de ultima reuniune de la Înalta Poartă Europeană, preşedin
- 29 Iunie 2006
- Citeste
Un elev eliminat şi şapte respinşi la prima probă a exemenului de Bacalaureat
Timp de două zile, absolvenţii claselor a XII-a au susţinut prima probă orală a examenului de Bacalaureat. Potrivit datelor întocmite la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean, un elev a fost eliminat iar alţi şapte au fost respinşi, procentul de promovabilitate la
- 29 Iunie 2006
- Citeste
"Gala diplomelor 2006"
Explozie de tinereţe şi talent, marţi seara, în sala Enescu Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, cu ocazia spectacolului pregătit de studenţii de la secţia Design vestimentar a Facultăţii de Arte Vizuale. Ineditele creaţii vestimentare au constituit proba practică a
- 29 Iunie 2006
- Citeste


