Ionuţ Leşi, când l-a adus barza pe lume, cum îi place să spună, s-a născut în ceas rău, având probleme de sănătate. Dizabilitatea l-a determinat să fie încadrat în rândul handicapaţilor încă de mic. Acum are 20 de ani împliniţi şi încă nu are un loc de muncă. Povestea lui Ionuţ este foarte tragică. La vârsta de 10 ani tatăl său l-a părăsit, din cauza divorţului, fiindcă şi-a găsit altă femeie, tocmai la vârsta când avea cea mai mare nevoie de aducaţie, de tratament şi de căldură sufletească a ambilor părinţi. Iar mama lui Ionuţ s-a căsătorit cu alt bărbat. Prin urmare, acest băiat a trebuit să sufere consecinţele unei familii dezorganizate. Totuşi a urmat şcoală ajutătoare de pe strada Castanilor (azi N. Jiga) până în clasa a VIII-a. Pentru a pune în valoare vocaţia pe care o are, a fost îndrumat să urmeze şcoală specială ca să înveţe o meserie de zidar-zugrav. A urmat cursuri de reorientare profesională. Toate le-a făcut ajutat de către bunicii săi Popovici Dumitru (de 74 de ani) şi Popovici Maria (de 69 de ani) dintr-o pensie mică pe care o au fiecare. "Nu a fost uşor, spune doamna Maria Popovici, să îngrijeşti de mic un copil handicapat, mai ales că necesită medicaţie, tratament prescris de către medici neurologi. O singură cutie de medicamente, spune doamna, costă 1.950.000 lei vechi. În afară de aceasta, noi bătrânii purtăm povara răspunderii pentru el în lipsa tatălui său. După un şir de ani la Şcoala Specială, Ionuţ a reuşit să înveţe o meserie de zidar (aceasta este munca de care este în stare) şi este bucuros. Mai are un număr de 15 colegi cu care termină împreună şcoala Specială. Stând de vorbă cu Ionuţ, am observat că nu are o părere prea bună despre viitorul său, fiind extrem de pesimist în privinţa unui loc de muncă. Străpuns în suflet, până la vărsare de lacrimi, elevul Şcolii de Arte şi Meserii „George Bariţiu”, crescut şi întreţinut de doi bătrâni şi ei bolnavi, pune cu disperare întrebarea: "Voi fi, oare, angajat undeva cu carte de muncă acum, la 20 de ani, ca să pot fi integrat în sociatate, şi să am o viaţă cu un trai decent?” Răspunsul il vor da organele competente, pentru că nu mulţi handicapaţi sunt acceptaţi, şi stau pe spinarea bătrânilor fără un loc de muncă.