Ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţean, a avut loc întâlnirea de lucru în cadrul programului "Iniţiativa pentru Sănătatea Familiei în România", eveniment la care au participat ca invitaţi reprezentanţii Consiliilor elevilor din liceele municipiului O
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Simularea examenelor naţionale, în martie şi aprilie
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a stabilit perioadele în care va avea loc simularea examenelor naţionale, respectiv a testelor naţionale şi a bacalaureatului. Potrivit unui comunicat al MEdC, în acest an, simularea testelor naţionale va avea loc în zilele de
- 03 Februarie 2006
- Citeste
Dezbatere pe tema finanţărilor nerambursabile
În 13 februarie a.c., începând de la ora 10.00, cei interesaţi de finanţările nerambursabile acordate din bugetul local pentru activităţi non-profit de interes local sunt invitaţi în sala mică a Primăriei Oradea la dezbaterea publică privind Proiectul de Re
- 03 Februarie 2006
- Citeste
S-a ars cu ulei încins
O tânără în vârstă de 27 de ani, din Oradea, a suferit arsuri de gradele II şi III pe 30 la sută din suprafaţa corpului, în timpul exploziei unei friteuse cu ulei încins. Incidentul s-a petrecut miercuri seara, într-o locuinţă de pe strada Voltaire, din Or
- 03 Februarie 2006
- Citeste
Acţiune de prevenire a actelor comerciale ilicite
Poliţiştii orădeni au desfăşurat în pieţele din municipiu o acţiune de depistare a persoanelor care comercializează diverse mărfuri fără a deţine acte de provenienţă a bunurilor. Pentru protejarea cetăţenilor împotriva unor acte comerciale
- 03 Februarie 2006
- Citeste
Săcueni: O nouă victimă în curba morţii
Un bărbat de 47 de ani şi-a pierdut viaţa, miercuri, într-un tragic accident rutier petrecut în afara localităţii bihorene Săcueni. Cu toate că au ajuns în timp util la locul incidentului, echipele medicale de urgenţă nu au mai putut face nimic pentru victima pr
- 03 Februarie 2006
- Citeste
Asociaţia Judeţeană de Handbal, acuzată de amatorism şi lipsă de cooperare
Prezenţa naţionalei masculine de handbal la Oradea cu ocazia preliminariile CM 2007 a creat efervescenţă în rândul iubitorilor de sport din întreg judeţul Bihor, sala "Antonio Alexe" dovedindu-se neîncăpătoare cu ocazia partidelor disputate în compania Letoniei
- 03 Februarie 2006
- Citeste
Campionatul municipal de fotbal salontan
Liderul este de neoprit Liderul Club Impact pare de neoprit, câştigând cea de-a opta partidă consecutivă în cadrul campionatului municipal de fotbal din Salonta, ce se desfăşoară în sala de sport de lângă stadionul Liberty. Aris a avut etapă liberă, pier
- 03 Februarie 2006
- Citeste
Şi pe malul lacului, banu-i ochiul dracului
Primarul Filip a reuşit să-şi ridice o vilă de miliardar din leafa de bugetar Conform propriei declaraţii de avere, edilul şef al Municipiului Oradea, Petru Filip, deţine, pe lângă apartamentul şi casa din municipiu, şi o casă de vacanţă în localitatea
- 03 Februarie 2006
- Citeste
Cu se s-au ales cei pe care i-am ales?
Cu toate că Legea 161/2003 prevede în mod expres că declaraţiile de avere se înnoiesc la finalul fiecărui an, urmând ca, până pe data de 1 februarie, acestea să fie făcute publice, aleşii locali, în frunte cu edilii orădeni, au interpretat prevederile actu
- 03 Februarie 2006
- Citeste


