Având în vedere prevederile O.U.G. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prin care se modifică Legea 19/2000, care stabilea că drepturile băneşti şi procedura de obţinere a drepturilor se realizează prin Casa de Pensii, respectiv pr
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Flash rutier
Septuagenară în stare de ebrietate Pe drumul judeţean 767/A în localitatea Fegernicu Vechi, judeţul Bihor, C.F., de 32 de ani, în timp ce conducea, duminică, un autoturism marca Dacia 1310 înmatriculat în judeţul Bihor, a acroşat-o pe J.S., de 72 de ani, din local
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Birocraţia pune mamele pe drumuri
Noile modificări aduse în domeniul acordării indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu deficienţe, va lăsa mii de mămici fără acest ajutor, timp de cel puţin o lună. Plat
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Şomerii vor fi plătiţi în funcţie de stagiul de cotizare
Începând cu 1 ianuarie au intrat în vigoare noile modificări care au fost aduse legii şomajului, acestea fiind prevăzute în OUG 144/2005. Una dintre cele mai semnificative modificări priveşte acordarea indemnizaţiilor de şomaj în mod diferenţiat, în func
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Impozite - Calendar fiscal 2006
Românii care obţin venituri din închiriere de imobile, din alte activităţi independente sau din cultivarea florilor şi a ciupercilor trebuie să fie atenţi la calendarul fiscal. Taxele şi impozitele sunt percepute de stat după un calendar stabilit de Ministerul Finanţ
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Atenţie la codurile IBAN valide din 2006!
Începând cu 1 ianuarie 2006, persoanele juridice şi fizice vor achita impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat în noile conturi de venituri bugetare deschise la unităţile trezoreriei statului, potrivit "Clasificaţiei indicatori
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Pentru apicultori, mierea a devenit mai puţin dulce
Filiala judeţeană Bihor a Asociaţiei Crescătorilor de Albine (A.C.A.) din România este una dintre cele mai mari şi dezvoltatre din ţară: reuneşte peste 1.250 apicultori, dintre care 650 sunt membrii Asociaţiei, iar numărul familiilor de albine trece de 34.000.
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Anul 2006 şi tăvălugul scumpirilor
Gazele naturale, energia electrică şi termică, alimentele, îmbrăcămintea şi călătoriile cu trenul se scumpesc în 2006, cauza principală, susţin specialiştii, fiind necesitatea alinierii preţurilor în vederea aderării la Uniunea Europeană. Cu 17 %
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Hip -hop ţărănesc şi reggae pentru orădeni
În urma concertului susţinut la Oradea, în noaptea de Anul Nou, unde trupele „Fără zahăr” şi „El Negro” au încântat publicul orădean, înainte de plecare, aceştia au oferit un scurt interviu pentru gazde. Reporter: Bună seara ş
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste
Boboteaza, la români
În suita Sărbătorilor de Iarnă, ziua de 6 ianuarie, când creştinii sărbătoresc Botezul Sfânt, a fost dintotdeauna la mare cinste. De obicei, în această perioadă, este foarte frig, de aceea este des folosită expresia "gerul Bobotezei". Poporul român a p
- 04 Ianuarie 2006
- Citeste


