Sezonul estival bate la uşă, noi pregătindu-ne să-l luăm cu asalt. După iarna lungă şi friguroasă, expunerea la razele solare ne tentează enorm. Este bine sau greşim cumva? Răspunsul avizat îl primim de la conf. univ. dr. Benedek
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Vaccinurile, "uitate" de autorităţi
Amploarea pe care a luat-o în ultimele luni fenomenul îmbolnăvirilor de rujeolă a pus în alertă lumea medicală. În Bihor, după apariţia acestei afecţiuni din judeţul Arad, s-au îmbolnăvit, în acest an, 16 p
- 07 Mai 2005
- Citeste
Forumul Economic Futurallia 2005
Din Bihor, în Belgia Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor organizează o misiune economică la Louvain-La-Neuve (Belgia) pentru Forumul Economic "Futurallia 2005", în perioada 31 mai - 5 iunie 2005. Detalii în acest sens am primit de la dl Constantin Bade
- 07 Mai 2005
- Citeste
Noi modificări aduse Codului Fiscal
Senatul a adus o serie de amendamente Ordonanţei de modificare a Codului fiscal, multe dintre ele fiind legate de regimul de impozitare a veniturilor din tranzacţii imobiliare. Însă, nici tranzacţiile cu valori mobiliare n-au scăpat de noi modificări... Un fapt
- 07 Mai 2005
- Citeste
De la 1 iulie, tranzacţii bursiere şi pe Internet
Începând cu data de 1 iulie a.c., tranzactiile bursiere se vor putea face şi prin intermediul Internet-ului. Potrivit noului Regulament elaborat recent de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţile de servicii de investiţii financiare vor putea
- 07 Mai 2005
- Citeste
Seară culturală la Fundaţia Franco-Română
La sediul Fundaţiei Franco-Române din Oradea, din pasajul Vulturul Negru, a avut loc zilele trecute, o seară culturală dedicată omului, profesorului şi politologului Lia Pop, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Com
- 07 Mai 2005
- Citeste
Prima generaţie de elevi care termină învăţământul obligatoriu de zece clase
Anul acesta absolvenţii clasei a X-a sunt prima generaţie de elevi care termină învăţământul obligatoriu de 10 clase. Ieri, a fost ultima zi de depunere la secretariatul fiecărei unităţi de învăţământ a cereril
- 07 Mai 2005
- Citeste
Se depun dosarele pentru continuitate pe post
Săptămâna viitoare cadrele didactice suplinitoare care doresc continuitate pe post şi în anul viitor şcolar pot să-şi depună dosarele. Astfel, conform articolului 84 alin.3 din Metodologia de mobilitate aprobată pentru anul şcolar 2005-2
- 07 Mai 2005
- Citeste
Sesiune specială a examenului de Bacalaureat
Sesiunea specială a examenului de bacalaureat pentru cei 45 de elevi care se pregătesc cu loturile olimpice în vederea participării la olimpiadele internaţionale pe discipline se va desfăşura în perioada 28 mai - 8 iunie 2005, la Grupul Şcolar "Nich
- 07 Mai 2005
- Citeste
Finală ruso-lusitană în Cupa UEFA
Se cunosc şi cele două echipe care vor juca pentru câştigarea Cupei UEFA, pe 18 mai, pe stadionul "Alvalade" din Lisabona. Protagoniste vor fi ŢSKA Moscova (formaţia rusă a zdrobit cu un scor de forfait merituoasa echipă parmegiană) şi Sporting
- 07 Mai 2005
- Citeste


