Furt de fier vechi Lucrătorii Serviciului Poliţiei Transporturi au început urmărirea penală împotriva lui Marius M., de 19 ani, din Oradea, pentru comiterea infracţiunii de furt, constând în aceea că, în data de 12.11.2003, a sustras 1.360
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
O nouă şansă pentru un loc de muncă
Persoanele cu dizabilităţi, în căutarea unui loc de muncă, sunt invitate, azi, de la ora 9.00, să participe la Bursa locurilor de muncă, special organizată pentru această categorie. Acţiunea se va desfăşura la Şcoala Profesională
- 14 Mai 2004
- Citeste
Biblioteca Judeţeană se luptă pentru spaţiu
La şedinţa Cosiliului Local Oradea din 29 aprilie, s-a discutat, printre altele, şi problema spaţiului de la noul sediu al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", şedinţă în care s-a hotărât iniţierea demersurilor în vederea d
- 14 Mai 2004
- Citeste
Lupta împotriva bolilor copilăriei
Din această primăvară, copiii sub un an vor fi protejaţi împotriva celor trei boli ale copilăriei: rojeola, rubeola şi oreonul. În cursul lunii mai, Ministerul Sănătăţii începe vaccinarea copiilor în vârstă de 12 lu
- 14 Mai 2004
- Citeste
Vocea blondă de la capătul... răbdării
După o prestaţie de excepţie în cadrul emisiunii electorale transmise în seara de 12.05.2004 de postul Transilvania TV, avocatul Lazăr Cutuş, candidat al Forţei Democrate din România pentru Primăria Oradea, a fost victima unei acţiuni de inti
- 14 Mai 2004
- Citeste
Adolescenţi agresaţi, ziua în amiaza mare
Oradea - un oraş nesigur? Şase tineri, dintre care trei minori, au fost trimişi, zilele trecute, în judecată, sub acuzaţia de tâlhărie. În sarcina lor s-a reţinut că au găsit un mod ?inedit? de a face rost de bani: prin smulgerea uno
- 14 Mai 2004
- Citeste
Banii orădenilor sunt spălaţi printr-o firmă care nu există, dar care trebuie dizolvată
După ce, pe baza hotărârii AGA din luna ianuarie 2004, ca urmare a unor noi aporturi în numerar subscrise de către acţionari, capitalul social al SC Fotbal Club Oradea Bihor SA s-a ridicat la astronomica valoare de 119,218 miliarde lei, consilierii locali sunt chema
- 14 Mai 2004
- Citeste
Moşia primarului intră la apă
Orbit de miza alegerilor din 6 iunie, primul gospodar al Oradiei a uitat cu desăvârşire de necazurile şi grijile celor pe care încearcă, prin tot soiul de găselniţe ieftine, să-i amăgească, doar-doar îşi mai asigură patru ani d
- 14 Mai 2004
- Citeste
Stelele dansului românesc la Cupa Stephany
Sâmbătă şi duminică, la Sala Sporturilor din Oradea, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv - Cupa Stephany, organizator-clubul orădean Stephany. Până acum, s-au înscris mai mult de 300 de perec
- 14 Mai 2004
- Citeste
Muzsnay este supărat pe televiziuni
Refuzul lui Muzsnay Zsolt de a participa la conferinţa de presă de după meciul cu Oţelul Galaţi nu a avut la bază doar supărarea pricinuită de deznodământul confruntării cu echipa de la Dunăre. Ieri dimineaţă, înainte de pl
- 14 Mai 2004
- Citeste


