Orbit de miza alegerilor din 6 iunie, primul gospodar al Oradiei a uitat cu desăvârşire de necazurile şi grijile celor pe care încearcă, prin tot soiul de găselniţe ieftine, să-i amăgească, doar-doar îşi mai asigură patru ani de linişte în cuibuşorul de la Primărie, ferit de nemulţumirile cetăţenilor lăsaţi de izbelişte. Nu-i de mirare, în aceste condiţii, că Petru Filip, în goana lui disperată după fotoliul de primar, se împiedică, zi de zi, taman în gropile care sluţesc chipul oraşului. Noroc cu maica natură, care se îndură să le umple cu apă. Orădenii s-au obişnuit, de un deceniu şi jumătate încoace, să facă, la fiecare ploaie, slalom printre bălţi şi să înoate pe străzile inundate, slobozind numai gânduri de bine la adresa celui care cu atâta grijă şi destoinicie îi păstoreşte. Nu mai departe de marţi, străzi precum Splaiul Crişanei şi Oneştilor s-au transformat, conform tradiţiei, în adevărate ştranduri naturale, împlinind unul din visurile Primului Înotător al Oradiei. Pe bulevardul Decebal, despre care spun bătrânii că arată mai rău decât în al doilea război mondial, tranşeele de pe şantierul ce se va sfârşi, în actualul ritm, taman o dată cu intrarea noastră în UE, au revărsat un tăvălug de noroi sub roţile şoferilor pe care-i întâmpina acasă chipul senin şi împăcat cu sine al gospodarului Petru Filip, cerându-le votul încă o dată. Şi pe străzile din spatele gării, printre multe altele, apele şi-au făcut de cap, punând stăpânire pe curţile şi pivniţele oamenilor, care s-au văzut nevoiţi să pună mâna pe găleţi. Doar trăiesc într-o zonă privilegiată, inclusă în categoria A de impozitare. ?Nici măcar acum, când umblă după votul nostru, primarul nu se osteneşte să calce pe la noi?, vociferau nişte cetăţeni siliţi de furia naturii să lase baltă televizorul, cu laudele şi promisiunile primarului cu tot. Deh, obrazul subţire cu grijă se ţine, departe de mizeria care înghite oraşul. Mai sunt destule clădiri în centru, care abia aşteaptă să intre sub gheara Regelui Imobilelor, a cărui singură preocupare edilitară pare a fi fost, în aceşti patru ani, să pună stăpânire pe traseul casă-Primărie. La ce bun să-şi mai bată capul atunci cu necazurile amărâţilor lăsaţi în voia sorţii? Ce uită Petru Filip, însă, e că, o dată cu oraşul, intră la apă şi fotoliul de primar. Fiindcă orădenii rabdă cât rabdă, dar prea s-a umplut, acum, paharul cu promisiuni neonorate, care nu fac altceva decât să ţină Oradea departe nu numai de Europa, dar şi de ritmul de modernizare în care au intrat celelalte mari oraşe ale ţării.