Guvernul a decis, ieri, schimbarea lui Florian Serac din funcţia de prefect şi înlocuirea lui cu Gheorghe Sârb, fostul secretar general al Prefecturii şi actual preşedinte al PSD Bihor. Florian Serac a fost suspendat de la conducerea PSD Bihor, la sfârşitul
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Deputatul Cornel Popa, în sprijinul taximetriştilor independenţi
Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere stabileşte documentele necesare obţinerii autorizaţiei, prevăzând, printre altele, ca taximetristul independent să facă dovada că este proprietarul aut
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
Ioan Pal a câştigat ultima minge
După cum vă informam şi ieri, "Concursul Microbistului" a ajuns la final, o dată cu partida dintre Petrolul Ploieşti şi FC Oradea. Doar patru microbişti au intuit scorurile exacte ale acestei întâlniri, câştigându-şi, astfel, drept
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
LPS Bihorul - vicecampioană naţională la volei
Speranţele puse în echipa de volei juniori II a Liceului cu Program Sportiv "Bihorul" în obţinerea unei performanţe pe plan naţional n-au fost înşelate, tinerii voleibalişti orădeni reuşind să devină vicecampioni naţionali la j
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
Clasare modestă a orădenilor la Europenele de tir
Finala din acest an a Campionatului European de tir sportiv, desfăşurat în Ungaria, la Gy?r, a consemnat şi prezenţa a patru sportivi orădeni, Alexandra K?ri, Ioana Rusu, Carmen Varga şi Marius Zmaranda, care au participat la proba cu puşcă aer compr
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
"Ghibistele" trag pentru turneul final
Olimpiada Sportului Şcolar, competiţie organizată de MEC, a trecut de faza etapelor judeţene, în luna aprilie fiind programate fazele zonale ale competiţiilor sportive. Turneul de volei, rezervat echipelor liceale de fete, începe în această diminea#
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
Minerul Sărmăşag - Minerul Ştei
Duelul ortacilor Unul dintre cele mai reuşite meciuri ale şteienilor în tur a fost cel cu minerii sălăjeni, bihorenii având atunci un joc magnific, încheiat cu victorie clară, scor 4-0. Startul bun luat şi în această primăvară rep
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
Scoţia - România 1-2 (0-1)
Victorie pentru tricolori în primul amical din 2004 Au marcat: Mc Fadden `57 / Chivu `37, Pancu `51 România: Stelea (Lobonţ `46) - Stoican, Iencsi, Chivu, Raţ - Fl.Petre (Mitea `46), Ov.Petre, Pancu (Dănciulescu `89), Cernat (Şoavă `63) - Ganea (A. Cristea `8
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
Jandarmeria română - 154 de ani de istorie pe plaiurile româneşti
Jandarmeria contribuie, alături de Poliţie, la asigurarea ordinii şi liniştii publice. Istoria acestei arme, subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, a început în anul 1850, când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a aprobat, pr
- 02 Aprilie 2004
- Citeste
Import de argilă bituminoasă cu iz de produse reziduale!
În vama Episcopia Bihor, În 30 martie a.c., Comisariatul Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu, în urma convocării înaintate de biroul vamal Episcopia Bihor, a participat în această vamă la controlul privind importul produsului "Brikol" (argil
- 02 Aprilie 2004
- Citeste


