Condiţiile climatice din ultima vreme au favorizat apariția dăunatorilor Musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum) şi Molia minieră (Tuta absoluta) la legume - spaţii protejate (tomate, ardei, vinete, castraveţi).
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Pentru anul școlar 2021-2022 - Încep înscrierile la creșe
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea anunță că în perioada 1 iunie - 30 iunie, organizează sesiunea de înscriere a copiilor la creşă, pentru anul şcolar 2021 - 2022.
- 24 Mai 2021
- Citeste
Pentru 10 puncte termice din Oradea - Întreruperea apei calde
Pentru realizarea unor lucrări planificate la rețeaua termică primară, în zona intersecției străzilor Decebal cu Dacia, începând de azi, 25 mai, ora se întrerupe furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentați din puncte termice 106, 126, 127, 136, 119, 218, 200, 611, 612, 613.
- 24 Mai 2021
- Citeste
Covid-19 în Bihor - 16 cazuri noi și un deces
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de duminică până azi dimineață, cu 162 (au fost efectuate 282 teste). În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 1.434 persoane. La nivel național s-au înregistrat 230 de cazuri noi (din doar 10.487 de teste) și 36 de decese.
- 24 Mai 2021
- Citeste
În Nojorid, acoperişurile de pe mai multe case, afectate de vijelie - Copaci și stâlpi doborâți de vânt
Pompierii din Bihor au intervenit duminică seara pentru îndepărtarea mai multor copaci și stâlpi de telefonie doborâți de vântul puternic. Furtuna a afectat mai multe locuinţe din Nojorid, care au rămas fără ţigle sau tablă pe acoperiş.
- 24 Mai 2021
- Citeste
De azi, 24 mai - Se deschide circulația rutieră pe strada Iosif Vulcan
Municipalitatea orădeană a anunțat că, în cursul zilei de azi, 24 mai, se va relua circulația rutieră pe strada Iosif Vulcan, între Podul Ladislau și sediul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, pentru optimizarea traficului în zona centrală, urmând ca până la finalizarea contractelor derulate în zonă, constructorii să lucreze în paralel cu desfășurarea circulației.
- 23 Mai 2021
- Citeste
După inundaţiile din 18-20 mai - Evaluarea daunelor în judeţ
Prefectul Dumitru Țiplea a dispus constituirea unor comisii de specialişti pentru constatarea și stabilirea măsurilor de înlăturare a efectelor produse de inundaţiile care au avut loc în intervalul 18-20 mai pe teritoriul județului Bihor.
- 23 Mai 2021
- Citeste
Într-o discotecă din Cacuciu Nou erau 400 de persoane - O nuntă şi o petrecere, întrerupte de poliţişti
Poliţiştii bihoreni au întrerupt o nuntă ce se desfăşura într-un local din Aleşd şi o discotecă la care participau peste patru sute de persoane, în Cacuciu Nou, administratorii locaţiilor fiind, în ambele cazuri, sancţionaţi.
- 23 Mai 2021
- Citeste
Proteste la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” - Florin Nicoară a fost demis!
Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bihor a decis vineri, 21 mai, să-l demită pe Florin Nicoară, directorul Colegiului Național „Emanuil Gojdu”. Cauza ar reprezenta-o faptul că a ignorat avertismentele IȘJ Bihor și a decis ca elevii să facă o zi online pe săptămână.
- 23 Mai 2021
- Citeste
PTF Borș - Treizeci de sirieni și irakieni, ascunși într-un automarfar
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit 30 de cetățeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria ascunși într-un automarfar.
- 23 Mai 2021
- Citeste


