Municipalitatea orădeană va moderniza Calea Clujului prin lărgirea carosabilului de la două la patru benzi, pe tronsonul cuprins între girația de la pasajul suprateran peste calea ferată și intrarea în comuna Oșorhei.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Peste 800 de oferte în Bihor - Locuri de muncă vacante
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Bihor anunță 803 locuri de muncă vacante în judeţul Bihor, în uşoară scădere faţă de săptămâna trecută. Dintre acestea, 700 sunt disponibile în Oradea.
- 27 Mai 2021
- Citeste
Oradea. Programul evenimentelor de Ziua Copilului
Pentru ziua de 1 Iunie s-au stabilit două scenarii: dacă vremea va fi favorabilă activitățile vor avea loc în curtea interioară a Cetății Oradea, iar dacă timpul va fi ploios, activitățile se vor desfășura, în funcție de specificul lor, fie în sala Teatrului de Stat, fie la Sala Arcadia sau în Sala Filarmonicii.
- 27 Mai 2021
- Citeste
Wesselenyi, cel mai mare castel baroc din Transilvania - Vândut în Ungaria
Castelul Wesselenyi din Jibou a fost vândut în Ungaria. Consiliul Judeţean Sălaj vrea să recupereze castelul şi a acţionat în instanţă. Proprietatea cu o suprafaţă de peste un hectar a fost vândută cu 800.000 de euro.
- 27 Mai 2021
- Citeste
UNITER a anunţat nominalizările - Trei nominalizări pentru teatrul orădean
Teatrul Regina Maria Oradea a primit trei nominalizări la premiile UNITER pentru producţiile anului 2020. Nominalizările sunt la categoria debut regizoral, la scenografie şi la Cel mai bun actor în rol principal.
- 27 Mai 2021
- Citeste
Un nou protest al gojdiştilor în Piaţa Unirii şi la Inspectoratul Şcolar (Video)
Peste 150 de elevi și profesori de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” au protestat ieri în Piața Unirii împotriva demiterii directorului Florin Nicoară de către Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor. După protest, aceștia au mers în marș până la sediul IȘJ Bihor pentru a discuta cu Virgil Blage.
- 27 Mai 2021
- Citeste
Alertă la Banca Transilvania din Trade Center - Angajaţi şi clienţi evacuaţi
Angajaţii şi clienţii Băncii Transilvania, situată la parterul clădirii de birouri Trade Center Oradea, au fost evacuaţi, ieri, după ce în unitate a fost observat un bagaj suspect.
- 27 Mai 2021
- Citeste
La Oșorhei - Centru nou de vaccinare
Pentru a fi cât mai aproape de persoanele din județ, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor, deschide, de astăzi un nou centru de vaccinare la Oșorhei, în fosta clădire a primăriei.
- 26 Mai 2021
- Citeste
Între Pârâul Peța și strada Meiului - Pistă de biciclete din asfalt roşu
În cadrul proiectului de reamenajare şi modernizare a coridorului Nufărul - Cantemir, a fost realizat primul tronson al pistei pentru biciclete, între Pârâul Peța și strada Meiului.
- 26 Mai 2021
- Citeste
Centura Sântandrei - A fost definitivat traseul
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, s-a deplasat ieri la Sântandrei, unde, împreună cu șeful Direcției Tehnice din CJ, Filip Cheșeli, primarul comunei Sântandrei, Ioan Mărcuș, și proiectanții, a fost definitivat traseul Centurii Sântandrei și au fost discutate detaliile privind realizarea documentațiilor.
- 26 Mai 2021
- Citeste


