Judeţul Bihor a rămas fără buget pe anul 2018. Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, convocată pentru ieri, la ora 11.00, nu s-a putut desfăşura, liberalii absentând, din nou, în grup. Conducerea judeţului a anunţat că următoarea şedinţă va fi convocată în luna martie, când speră că aleşii PNL vor reveni la sentimente mai bune. Până atunci, trebuie să găsească soluţii pentru plata salariilor.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Coaliţia Rogerius nu vrea control asupra asociaţiilor de proprietari - Primăria, acuzată de dictatură
În urma întâlnirilor avute de viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan, cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, privind proiectul de modificare a Legii 230, Coaliţia Rogerius a reacţionat dur, acuzând executivul local de dictatură. Mai mult, reprezentaţii acestei entităţi au pregătit o listă cu 14 propuneri de modificare a unor articole din legea ce urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, pe care au înmânat-o unor parlamentari bihoreni.
- 19 Februarie 2018
- Citeste
Locuinţa bărbatului de 79 de ani a fost cuprinsă, ieri, de un incendiu - Un orădean a murit intoxicat cu fum
Un bărbat în vârstă de 79 de ani a murit, ieri, intoxicat cu fum, după ce un incendiu a izbucnit în locuinţa sa, cel mai probabil din cauza unui televizor lăsat sub tensiune. Salvatorii l-au găsit pe orădean în debaraua casei şi, deşi au încercat să îl resusciteze, manevrele nu au avut succes.
- 19 Februarie 2018
- Citeste
Părerea ta contează! Invit fermierii să se implice activ în procesul de consultare şi să contribuie la simplificarea și modernizarea Politicii Agricole Comune!
Partidul Popular European va organiza în perioada 8-9 martie, la Valencia, o reuniune a Biroului Extern, în cadrul căreia se vor dezbate problemele actuale din agricultură, cu accent pe inovare și noi tehnologii în viitoarea Politică Agricolă Comună. La eveniment va participa și Comisarul European pe Agricultură, domnul Phil Hogan.
- 19 Februarie 2018
- Citeste
Bucurie pentru iubitorii de câini - Cupa Braveheart Oradinum
Controlul instinctelor de către rațiune, cam despre asta a fost vorba la cel mai mare eveniment Mondioring organizat vreodată în România, Cupa Braveheart Oradinum. Desfășurat în Cetatea Oradea, evenimentul s-a bucurat de participarea a peste 40 de concurenți din șase țări.
- 18 Februarie 2018
- Citeste
Sînmartinul a câştigat „D'ale porcului” - Bunătăți culinare tradiţionale
Muzică populară, bucate alese și multă voie bună sâmbătă, 17 februarie, la ediția a IV-a a festivalului-concurs „D’ale porcului”. Competiția a fost disputată, fiind, în cele din urmă, câștigată de echipa condusă de primarul Cristian Laza şi viceprimarul Ştefan-Aurel Pătroc din Sînmartin.
- 18 Februarie 2018
- Citeste
Bilanţul anului 2017 la ADP Oradea - Perla coroanei, Aquaparkul
În 2017, Aquapark-ul Nymphaea a avut în jur de 300.000 de vizitatori, încasările ridicându-se la trei milioane de euro. Potrivit directorului ADP Oradea, Liviu Adrica, profitul a fost de aproximativ un milion de euro, el precizând că, în plus, afluxul de persoane a dus la creșterea cu 24% a numărului de vizitatori la Zoo, dar și la dezvoltarea industriei hoteliere din Oradea.
- 18 Februarie 2018
- Citeste
44 de suspiciuni, 26 de confirmări de gripă în Bihor - La un pas de epidemie
Numărul suspiciunilor de gripă crește neîncetat în Bihor. Duminică, șefa DSP Bihor a confirmat alte două internări cu suspiciune de gripă la Spitalul Județean, acestea adăugându-se unui număr de 42, din care 26 confirmate. La nivel județean există un plan pus la punct în cazul unei posibile epidemii.
- 18 Februarie 2018
- Citeste
Lecţie de istorie în şcoli bihorene - Volohii, românii uitaţi...
Volohii din Ucraina sunt o comunitate care vorbesc limba română. Ei trăiesc izolaţi în regiunea Transcarpatia, la o distanţă de aproximativ 150 km de municipiul Satu Mare şi la 35 km de graniţa cu Polonia. Istoricii ucrainieni spun că această comunitate a ajuns acolo migrând din Transilvania de Nord, în urmă cu peste 300 de ani.
- 18 Februarie 2018
- Citeste
Contribuţia bihorenilor la actul istoric de la 1 decembrie 1918 - O carte-document a istoricului Viorel Faur
Centenarul Unirii ne îndeamnă la reflecție asupra trecutului nostru și, mai cu seamă, cu privire la Generația Unirii de la 1918, care, - prin trei acte memorabile, de la Chișinău (din 27 martie 1918), Cernăuți (din 28 noiembrie 1918) și Alba-Iulia (1 Decembrie 1918) - a fondat România Mare ca stat unitar și democratic. Această trinitate a împlinirilor istorice ilustrează - în plan geografic - așa-numita Românie „dodoloață”, evocată de marele poet Lucian Blaga.
- 18 Februarie 2018
- Citeste


