Singurul planetariu mobil din România a revenit la Oradea, cu un spectacol despre eclipse și anotimpuri, care are loc în perioada 20-24 februarie, la Casa de Cultură Oradea, în Sala „Florica Ungur”. Spectacolul științific „A, B, C, D, Eclipsele” își propune să suplinească lipsa unei educații astronomice adecvate în școli și să dărâme superstițiile legate de fenomenele cosmice cele mai comune.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Bacalaureat 2017 - Consultaţii gratuite
Asociaţia Pro Learning pentru stimularea învăţării, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, oferă gratuit consultaţii de limba şi literatura română pentru bacalaureat, absolvenţilor de liceu din judeţul Bihor.
- 21 Februarie 2017
- Citeste
Peste 5.000 de basarabeni au admirat exponatele MŢC - Un nou succes internaţional
Lumea satului românesc şi implicit tradiţiile din regiunea Crişana au fost contopite într-o expoziţie-simbol, „Cânepa - între mărire şi abandon în lumea satului românesc din Țara Crișurilor”, realizată de secţia Etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor.
- 21 Februarie 2017
- Citeste
Faţadele altor trei imobile din Oradea, în atenţia CL - Propuneri spre reabilitare
Trei clădiri din zona centrală a municipiului Oradea vor intra în proces de reabilitare a faţadelor - Casa Roth de pe strada Vasile Alecsandri, casa de pe str. Vasile Alecsandri nr. 7, respectiv imobilul din Piaţa Ferdinand nr. 3. Indicatorii tehnico-economici pentru cele trei lucrări vor fi propuşi spre aprobare în şedinţa de joi a Consiliului Local Oradea.
- 21 Februarie 2017
- Citeste
Un proiect concurs care unește elevi speciali - „Podul prieteniei”, etapa județeană
Ieri, la sediul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea, a avut loc etapa județeană a proiectului concurs național cu participare internațională „Podul prieteniei”/Friendship bridge, ediția a VII-a, 2017. Prin activitățile propuse, proiectul urmărește dezvoltarea abilităților artistice la elevii din ciclul preșcolar, primar și gimnazial, în vederea socializării și integrării lor în societate.
- 21 Februarie 2017
- Citeste
Studiu privind pulberăria Cetăţii Oradea - Lansare de carte Alexandru Pop
Asociația „Cei 40 de Mucenici”, în parteneriat cu Muzeul Cetății și Orașului Oradea, invită orădenii la lansarea cărții „Cuibul ocrotit de foc. Considerații privind pulberăria și arsenalul cetății Oradea în secolul al XVII-lea, până la cucerirea otomană (1660)”, autor Alexandru Pop.
- 21 Februarie 2017
- Citeste
„Un câine recunoscător valorează mai mult decât un om nerecunoscător” - Alexandru Bondar şi relaţia om-câine
Născut în Oradea, instructor atestat FCI, etolog canin şi arbitru chinolog, Alexandru Bondar, este o persoană dedicată educaţiei şi relaţiei căţel-om/stăpân, este un om care construieşte şi apoi vorbeşte.
- 21 Februarie 2017
- Citeste
Fără căldură şi apă caldă la Sînmartin
Pentru eliminarea unei avarii la conductele Magistralei nr. 4 în zona CET 2, marţi, 21 februarie 2017, începând cu ora 08.00, se întrerupe furnizarea căldurii și a apei calde pentru consumatorii alimentaţi din punctele termice 1 Sînmartin, 2 Sînmartin și Băile Felix.
- 21 Februarie 2017
- Citeste
Lucrări de amenajare la patru şcoli orădene - Curţi interioare asfaltate
Primăria Oradea intenţionează ca, în această primăvară, să asfateze curţile interioare a patru instituţii de învăţământ din municipiu - Colegiul Național Iosif Vulcan, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Școala Gimnazială Ion Bogdan și Szacsvay Imre de pe strada M. Eminescu.
- 20 Februarie 2017
- Citeste
Cinematograful Transilvania, reamenajat în proporţie de 15% - Reabilitare în limita posibilităţilor
Cinematograful Transilvania se află în plin şantier, în această sală, la finalul reabilitării, urmând să desfăşoare, pe lângă proiecţii de filme, diverse spectacole ale Teatrului Regina Maria şi Teatrului „Szigligeti Szinhaz”. Din păcate, însă, lucrările demarate în forţă în septembrie 2015 au ajuns doar într-un stadiu de aproximativ 15%, altele fiind priorităţile pe agenda municipalităţii.
- 20 Februarie 2017
- Citeste


