Administraţia Socială Comunitară Oradea aduce la cunoştinţa celor interesaţi că începând de luni, 31 octombrie 2016, se vor prelua cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, însoţite de documentele justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Mai multe autobuze spre Cimitirul Municipal Oradea - Pregătiri pentru Ziua Morţilor
Până în data de 31 octombrie, Cimitirul Municipal este deschis între orele 8.00-21.00, pentru a le permite orădenilor să aranjeze mormintele înainte de Ziua Morţilor. De asemenea, OTL a anunţat că de sâmbătă, 29 octombrie, şi până marţi, 1 noiembrie, va suplimenta numărul de autobuze care circulă spre Cimitir.
- 25 Octombrie 2016
- Citeste
Ceremonial militar-religios în cinstea ostaşilor români - Ziua Armatei Române
Ieri, la Oradea, a avut loc un ceremonial militar religios pentru a marca împlinirea a 72 de ani de la acţiunile de eliberare a teritoriului naţional purtate de Armata României în cel de-al Doilea Război Mondial în perioada 23 august - 25 octombrie 1944 şi Ziua Armatei Române.
- 25 Octombrie 2016
- Citeste
Pentru fluidizarea circulaţiei în tot mai multe zone va fi interzisă staţionarea - Centrul aerisit de parcări
Comisia de circulaţie și transport rutier din cadrul Primăriei Oradea a aprobat ieri, 25 octombrie, trei propuneri privind desființarea unor locuri de parcare din zona centrală. În faţa Palatului de Justiţiei vor fi două benzi rutiere.
- 25 Octombrie 2016
- Citeste
Curtea de Apel şi Parchetul de pe lângă aceasta şi-au deschis porţile pentru justiţiabili - Ziua Europeană a Justiţiei
Elevi sau studenţi ai Facultăţii de Drept din Oradea dar şi cetăţenii interesaţi de activitatea magistraţilor au avut posibilitatea, ieri, să viziteze Curtea de Apel Oradea şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, aflând astfel mai multe despre organizarea celor două instituţii, etapele proceselor sau parcursul unui dosar.
- 25 Octombrie 2016
- Citeste
Cabaretul Dada-fragmente din Geneza şi Apocalipsă - Războiul, arta autoratării
Duminică, 23 octombrie, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria, a avut loc premiera naţională Cabaretul Dada, de Matei Vişniec, în regia Ancăi Bradu. Un spectacol eveniment, lansat la 100 de ani de la înfiinţarea curentului, Cabaretul Dada relevă printr-o împletire brechtiană de absurd, nihilism şi primitivism, argumentul dadaismului politic care a fascinat căutările dramaturgului Matei Vişniec.
- 25 Octombrie 2016
- Citeste
Școala Altfel la C. N. „Iosif Vulcan” - Ateliere de magie pentru copii
Săptămâna 24-28 octombrie este prima dintre săptămânile dedicate programului „Școala altfel”, iar Colegiul Național „Iosif Vulcan” și-a propus o serie de activități interesante, creative și antrenante. Prima dintre acestea a fost un atelier de magie în care au fost reuniţi copiii din trei clase gimnaziale ale şcolii.
- 24 Octombrie 2016
- Citeste
Un prim bilanţ la Consiliul Judeţean Bihor - La borna 100 de zile
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, şi-a prezentat ieri un bilanţ al activităţii desfăşurate în cele 100 de zile în fruntea administraţiei judeţene, enumerând printre altele reînceperea lucrărilor la Muzeul Ţării Crişurilor, deschiderea de curse aeriene de pe aeroport, precum şi modificarea strategiei judeţului.
- 24 Octombrie 2016
- Citeste
25 de ani de activitate orionină în România - Eveniment aniversar la Oradea
Congregația „Don Orione” și Liceul „Don Orione” Oradea organizează, în perioada 27-30 octombrie, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 25 de ani de activitate orionină în România. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 27 octombrie, de la ora 17.00, în Sala festivă a Liceului „Don Orione” din Oradea.
- 24 Octombrie 2016
- Citeste
Expoziţia artiștilor fotografi din China, la Oradea - Încântare pentru privitori
Galeria „Euro Foto Art” din Oradea va găzdui în perioada 26 octombrie - 15 noiembrie expoziția artiștilor fotografi din cadrul China Photo Network Online. Expoziția va fi alcătuită dintr-o 100 de lucrări cu tematică variată, de la nunta minorităţii chineze Qiang la imagini fotografiate din avion.
- 24 Octombrie 2016
- Citeste


