Primăria Oradea a demarat luna trecută recondiționarea celor 50 de bănci de odihnă din zona centrală, mai exact în Piața Unirii (41 de bănci) și pe strada Libertății, zona pietonală (9 bănci). Lucrările vizează readucerea acestora la aspectul inițial.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Mii de vizitatori la Târgul Meșterilor Populari din Oradea - Trei zile de tradiție, muzică și meșteșug
Timp de trei zile, în weekendul recent încheiat, curtea Muzeului Țării Crișurilor a devenit un mic Muzeu al Satului. Mii de bihoreni au ales să petreacă momente deosebite într-o atmosferă autentică, printre tarabe cu suveniruri, produse tradiționale, mici și înghețată, la Târgul Meşterilor Populari.
- 20 Iulie 2025
- Citeste
Se toaletează arborii din centrul Oradiei - Șoferii sunt rugați să elibereze zona
Primăria face apel către șoferi să elibereze perimetrul delimitat de străzile Parc Petőfi Sándor – Muzeului – Republicii de luni, 21 iulie, până vineri, 25 iulie. În această zonă RER Vest va desfășura lucrări de toaletare și doborâre a arborilor.
- 20 Iulie 2025
- Citeste
Minor de 14 ani, dispărut din stațiunea Băile 1 Mai
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Felix au fost sesizați vineri, 18 iulie, la ora 13.58, despre dispariția unui minor, Stan Gabriel Ștefan, în vârstă de 14 ani, din București. Apelul a fost făcut la 112 de către un membru al familiei băiatului.
- 20 Iulie 2025
- Citeste
Accident mortal în Cresuia - Mașină răsturnată în albia unui pârâu
O persoană și-a pierdut viața, iar alta a ajuns la spital, sâmbătă, după ce un autoturism s-a răsturnat în albia pârâului Valea Iadului, pe drumul județean 108J, în comuna Curățele.
- 19 Iulie 2025
- Citeste
Restricții de circulație în Oradea
Comisia tehnică de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit azi, 18 iulie, pentru a analiza mai multe solicitări privind instituirea unor restricții de circulație în municipiu.
- 18 Iulie 2025
- Citeste
Persoanele responsabile de vandalizarea Pasajului Pietonal Decebal - Identificate și trase la răspundere
Cei doi tineri care au murdărit și vandalizat, în două rânduri, pereții Pasajului Pietonal Decebal, au fost identificați și trași la răspundere de poliția locală.
- 18 Iulie 2025
- Citeste
Inițiative cu impact în sănătate și protecția copiilor - Lege pentru tinerii cu sindrom Down și vaccin HPV extins
În ultimele șase luni, deputata Arina Moș a reușit să introducă în legislație mișcarea Special Olympics și să extindă accesul gratuit la vaccinul anti-HPV. În plus, a propus măsuri concrete pentru protejarea victimelor violenței domestice și a susținut inițiative pentru siguranța copiilor în mediul online.
- 18 Iulie 2025
- Citeste
Condamnați la închisoare, depistați de polițiști
Doi bărbați, condamnați la închisoare pentru trafic de droguri sau infracțiuni rutiere, au fost depistați și încarcerați de polițiștii din Bihor.
- 18 Iulie 2025
- Citeste
Bărbatul, de 73 de ani, a fost prins conducând fără permis - Pensionar reținut
Un bihorean de 73 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic, în Ștei, în timp ce conducea, deși nu are permis de conducere.
- 18 Iulie 2025
- Citeste


