Polițiștii bihoreni au transmis, marți, primele concluzii cu privire la circumstanțele în care s-au produs, luni, cele două accidente mortale din Bihor. Atât accidentul de pe Drumul Expres cât și cel de lângă Miersig au fost provocate de neatenția șoferilor.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Incendii de vegetație uscată, copaci îndepărtați de pe carosabil sau mașini - Zeci de intervenții ale pompierilor
Pompierii militari bihoreni au desfășurat, luni, peste 40 de misiuni, majoritatea fiind pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase manifestate la nivelul județului, concomitent cu stingerea incendiilor de vegetație.
- 08 Iulie 2025
- Citeste
Incendiile de vegetație fac victime - Bărbat ars în lanul de grâu
Un bărbat a suferit arsuri importante pe jumătate din suprafața corpului după ce a fost surprins de flăcările care au izbucnit, luni, pe o suprafață de sute de hectare, în Batăr. Bărbatul rănit încerca să găsească un alt localnic, care se afla cu tractorul în zona incendiată.
- 08 Iulie 2025
- Citeste
Universitatea Oradea. Sub auspiciile EU GREEN - Management pentru sustenabilitate
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din cadrul Programului Intensiv Mixt (BIP) al alianței academice EU GREEN; „Project Management Toolkit for Sustainability”.
- 07 Iulie 2025
- Citeste
La trecerea la nivel cu calea ferată TR 13, în zona Comau - Restricţii rutiere prelungite
Primăria Oradea anunță că, începând de azi, 8 iulie, ora 7.00, circulația rutieră va fi închisă timp de 24 de ore la trecerea la nivel cu calea ferată TR13, situată în apropierea societății Comau, la intersecția dintre calea ferată și drumul de legătură dintre DJ 190 și DN E60, dinspre Sîntion.
- 07 Iulie 2025
- Citeste
În Bihor sunt așteptați la proba scrisă 297 de candidați - Examenul de definitivat în învățământ
În județul Bihor proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2025, se desfășoară, azi, 08 iulie, începând cu ora 9.00, în centrul de examen organizat la Colegiul Național ”Onisifor Ghibu” Oradea.
- 07 Iulie 2025
- Citeste
Parcurile de Specializare Inteligentă din Oradea, Ştei, Aleşd, Beiuş şi Marghita - Parcele atribuite prin licitaţie publică
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea organizează proceduri de licitație publică pentru atribuirea unor parcele de teren disponibile în perimetrul Parcurilor de Specializare Inteligentă din Oradea, Ştei, Aleşd, Beiuş şi Marghita.
- 07 Iulie 2025
- Citeste
Scandalul bolnavilor din Mehedinți trimiși în Bihor, la „azilul” din Dumbrava - Statul eșuat se spală pe mâini
Ministerul Sănătății a amendat conducerea Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin în cazul externării mai multor pacienți cu afecțiuni neuropsihice care au fost trimiși către o persoană fizică din Bihor, Viorel Pașca din Dumbrava.
- 07 Iulie 2025
- Citeste
„Gusturi și tradiții DE BIHOR” la Ștei, o adevărată reușită - Distracție și bună dispoziție
Prima ediție – de a valorifica și promova tradițiile gastronomice și culturale ale județului nostru – a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR” desfășurat la Ștei s-a constituit într-o adevărată reușită din toate punctele de vedere.
- 07 Iulie 2025
- Citeste
87% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi costurile educației copiilor - Săracii devin mai săraci
La nivelul anului anterior, 33,8% dintre copiii din România trăiau în risc de sărăcie sau excluziune socială, dar fenomenul afectează în mult mai mare măsură copiii ai căror părinți au un nivel redus de educație (75,8%).
- 07 Iulie 2025
- Citeste


