Orădenii s-au reunit sâmbătă, 10 mai, la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii, pentru a participa la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Colocviile Muzeului Țării Crișurilor - Conferința „Regina Maria – o româncă adevărată”
La Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, a avut loc conferința „Regina Maria – o româncă adevărată”, susținută de Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române.
- 11 Mai 2025
- Citeste
Dănuț și Victoria Iuga - Amintiri după 50 de ani împreună
În 9 august, se vor împlini 50 de ani de când scriitoarea Victoria Iuga și soțul ei, Dănuț, și-au unit destinele, iar anul trecut, în 12 octombrie, s-au împlinit 50 de ani de când s-au cunoscut.
- 11 Mai 2025
- Citeste
Spitalul Orășenesc Ștei - Dotarea cu aparatură medicală de specialitate continuă
În anul 2012, la instalarea sa ca primar al orașului Ștei, Iulian Balaj, printre multele priorități pe care și le-a propus una a fost în prim plan, aceea de a redeschide Spitalul Orășenesc Ștei, și, binîențeles, dotarea acestuia cu aparatură modernă, precum și angajarea unor cadre medicale competente.
- 11 Mai 2025
- Citeste
Un profesor italian, pentru a 15-a oară la Oradea - Posillipo, cartierul frumos, dar interzis
Invitat la Universitatea din Oradea, profesorul Luca Zarrilli a vorbit despre turismul din Napoli și frustrările tot mai dese ale localnicilor europeni, excluși din propriile orașe de valurile de turiști atrași de destinațiile de top.
- 11 Mai 2025
- Citeste
Ștei. Liceul Tehnologic „Unirea” - Stagiu de formare profesională în Grecia
În cadrul unui proiect Erasmus+ un grup de elevi de la Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei – a cărui conducere este compusă din prof. ing. Ioan Adrian Gruie și prof. Constantin Cristian Vieriu, director, respectiv director adjunct – efectuează în această perioadă un stagiu de formare profesională în Grecia.
- 11 Mai 2025
- Citeste
S-a solicitat ajutorul elicopterului SMURD - Turist din Cehia, accidentat în Padiș
Patru echipaje ale SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor și un echipaj EPA-SMURD din Ștei au intervenit pentru salvarea unui turist din Cehia, accidentat pe traseul Circuitul Cheile Someșului Cald, traseu închis integral din 2017.
- 11 Mai 2025
- Citeste
Incendiu pe strada Bumbacului din Oradea - Octogenară salvată de pompieri
O femeie de 84 de ani a fost salvată duminică, 11 mai, de pompierii militari mobilizați pentru stingerea unui incendiu izbucnit în apartamentul acesteia.
- 11 Mai 2025
- Citeste
Beiuș – „Lecția de istorie” a ajuns la cea de-a treia ediție
Primăria, Casa de Cultură și Muzeul Municipal Beiuș au organizat vineri, 9 mai, cea de-a treia ediție a „Lecției de istorie”, manifestare dedicată aniversării celor trei evenimente istorice majore din prima decadă a acestei luni: Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste (8 Mai), Ziua Europei (9 Mai) și Ziua Independenței de Stat (10 Mai).
- 10 Mai 2025
- Citeste
În cartierul Rogerius, în perioada 12–16 mai - Lucrări de toaletare și doborâre a arborilor
Primăria Oradea a anunţat că, în perioada 12–16 mai, se vor desfășura lucrări de toaletare și doborâre a arborilor în perimetrul delimitat de străzile Șelimbărului – Podului – Transilvaniei – Bulevardul Ștefan cel Mare. Intervențiile vor fi realizate de către operatorul autorizat RER Vest.
- 09 Mai 2025
- Citeste


